Norul de praf vulcanic care s-a întins peste Atlantic şi peste o mare parte a continentului european i-a făcut pe unii dintre cei mai mari lideri să îşi anuleze venirea în Polonia. La ceremonie erau aşteptate peste 80 de delegaţii din mai multe ţări.
● Preşedintele american Barack Obama a fost reprezentat la funeralii doar ambasadorul SUA în Polonia, Lee Feinstein. "Am vorbit cu preşedintele interimar Bronislaw Komorowski şi mi-am exprimat regretul că nu voi putea veni în Polonia din cauza norului vulcanic, care a perturbat traficul aerian în Europa, Michelle (soţia lui Obama, n.r.) şi cu mine ne vom gândi şi ne vom ruga pentru polonezi (...) şi îi vom ajuta să-şi revină din această tragedie", s-a scuzat Obama într-un comunicat de presă citat de CNN. El a ţinut să sublinieze că "preşedintele Kaczynski a fost un mare patriot, un prieten şi aliat al Statelor Unite, ca de altfel toţi cei care şi-au pierdut viaţa împreună cu el."
● Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a răzgândit în ultimul moment, pe site-ul său prezidenţial apărând informaţia că "din cauza condiţiilor meteorologice extreme, care au paralizat traficul aerian în cea mai mare parte a Europei, preşedintele Republicii şi soţia sa nu vor mai merge la Cracovia, aşa cum planificaseră iniţial."
● Cancelarul german Angela Merkel nu a mai fost prezentă la funeraliile din Polonia. Au participat doar preşedintele Horst Kohler şi ministrul de Externe. Avionul lui Merkel, care se întorcea din SUA, a fost deviat şi a aterizat în Portugalia, la Lisabona, din cauza norului vulcanic. Merkel ajunsese sâmbătă în Italia, la Roma, urmând să vină în Germania, la Berlin, cu autoturismul, ieri după-amiază. Merkel i-a transmis ministrului de Externe polonez regretul şi scuzele sale.
● Prinţul Charles şi ministrul de Externe David Miliband şi-au anulat participare