Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ MEDIAFAX. De la graniţă până la rafturi alimentele din import se scumpesc şi de 20 de ori. Pepenele galben e importat cu 0,52 lei/kg şi este vândut cu 10 lei

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 · ·

Fructele, legumele şi carnea din import se vând în magazine şi pieţe cu preţuri de două, trei şi chiar zece ori mai mari decât cele cu care intră în ţară, iar în unele cazuri cumpărătorul plăteşte pentru un produs alimentar şi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import, reiese dintr-o analiză Mediafax.

Românii care îşi fac cumpărăturile în marile lanţuri de magazine sau din pieţe nu ştiu că pentru varza pe care o cumpără plătesc de 3-4 ori mai mult decât preţul cu care aceasta a fost importată, strugurii sunt de peste zece ori mai scumpi pe rafturi decât atunci când intră în ţară, preţul unui kilogram de fasole este umflat de 4-5 ori, iar pentru un kilogram de mere adaosul distribuitorilor şi al retailerilor este de 400-700%.

Fodul ministru al Agriculturii: Preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a declarat agenţiei Mediafax că preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate pentru că adaosurile comerciale pe care le practică acestea şi intermediarii care intervin pe traseu dublează sau triplează costul unui produs.

"Nu se ţine cont decât de interesul pentru profit nemărginit al speculanţilor. Este o întreagă mafie în acest sector, pentru care am un singur mesaj: trebuie să fie prioritatea întregului Guvern să înlăture specula şi evaziunea fiscală. Acestea umflă preţurile pe seama buzunarelor noastre, ale tuturor. Sunt necesare tot mai multe controale, sunt necesare tot mai multe sancţiuni. Eu, unul, nu cumpăr legume din hipermarket, sau dacă o fi scăpat vreuna până acum, pe viitor renunţ la ele. Am ce-mi trebuie în principal din grădina proprie, iar dacă nu, este convenabil să cumperi de la producători. Nu demult am fost la Matca (judeţul Galaţi - n.r.), unde castraveţii noi sunt de patru ori mai ieftini decât pe rafturi. Consumatorii pot alege să cumpere de unde este mai ie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 36 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 52 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°