Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in Diagonala: ONU condamna violentele din regiunea Abyei, Sudan; Siria: 35 de persoane au fost ucise la Jisr al-Shughour; China a primit investitii straine in valoare de 653 miliarde de dolari in ultimii zece ani; Ollanta Humala a castigat alegerile prezidentiale din Peru, conform sondajelor

Publicat in HotNews, luni 6 iunie 2011 ·

ONU condamna violentele din regiunea Abyei, Sudan. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat violentele din regiunea Abyei din Sudan, solicitand guvernului din nord sa isi retraga trupele. Abyei este o punte de legatura intre cele doua parti ale Sudanului, nord si sud, aflate multa vreme in razboi civil si in prezent foarte aproape de secesiune. Consiliul a solicitat atat autoritatilor din nord cat si gruparilor din sud sa nu depaseasca prevederile acordului de pace semnat in 2005, care a pus capat celor doua decenii de razboi civil. In urma cu doua saptamani nordul a ocupat regiunea Abyei pentru a face ordine, prezenta lor fiind temporara. Regiunea este disputata de cele doua tabere mai ales acum cand secesiunea se apropie, scrie CNN.

Portugalia: Victorie clara a social-democratilor in alegerile parlamentare. Partidul Social Democrat a invins detasat Partidul Socialist in alegerile parlamentare din Portugalia, potrivit rezultatelor partiale. PSD a obtinut 40,6% din voturi in timp ce socialistii doar 28,5%. Partidul minoritar de dreapta CDS-PP a obtinut 10,9 procente, situandu-se pe pozitia a treia. Social-democratul Pedro Passos Coelho il va inlocui pe actualul premier Jose Socrates. Acesta si-a acceptat infrangerea si a declarat ca demisioneaza din functia de secretar general al Partidului Socialist. Cele trei partide au acceptat anterior programul dur de reforme economice impus de UE si FMI in schimbul sprijinului financiar acordat Portugaliei, tara care se lupta cu recesiunea si care urmeaza sa primeasca suma de 78 miliarde de euro, anunta AFP.

Siria: 35 de persoane au fost ucise la Jisr al-Shughour. Situatia ramane extrem de critica in Siria, unde presedintele Bashar al-Assad incearca sa opreasca protestele anti-guvernamentale prin forta. Dupa ce vineri peste 60 persoane au fost ucise pentru ca luau parte la proteste in orasul Hama, alte 3

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum 58 minute
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 46 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 33 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 35 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum o ora
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 23 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 22 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°