În 1979, când formula votului universal a fost adoptată ca metodă electivă pentru Parlamentul European, speranţele comunitare erau la cote ridicate. Trei decenii mai târziu, al şaptelea scrutin pentru legislativul de la Bruxelles lasă Bătrânul Continent într-o profundă criză identitară. Daniel Cohn-Bendit, una dintre figurile legendare ale instituţiei, vorbeşte într-un interviu acordat Spiegel Online despre eşecul alegerilor europene. Sursa: Reuters

Plecăm de aici: scrutinul din 7 iunie 2009 este cel mai ignorat scrutin european, în termeni de prezenţă la vot, din 1979 încoace. Interesul minim pentru politica comunitară, vizibil în cifrele prezenţei la urne, a ridicat nesperat procentele partidelor mici, cu discurs radical şi obiective anti-europene.

Mai mult însă, pătura tot mai largă a celor care refuză să-şi exprime opţiunea electorală indică un eşec de proporţii: acela de a crea identităţi transnaţionale. În definitiv, de a crea cetăţeni europeni. Paradoxul este întreg după exerciţiul urnelor din 7 iunie: pasiunile politice naţionale marchează încă mobilizarea comunitară, iar Parlamentul European rămâne subiectul evitat cu graţie în procesul desemnării membrilor săi.

Întrebarea care rămâne după scrutinul de duminică: există vinovaţi pentru dezinteresul european general faţă de singurul organism al UE ales prin vot direct? Daniel Cohn-Bendit, liderul Verzilor de la Bruxelles şi una dintre cele mai avizate voci în evaluarea traiectoriei comunitare, crede că vina este în întregime a liderilor.

De ce nu mai putem continua să fim “provinciali”

„Europa este într-un proces de transformare. În Est, structurile politice încă stau pe terenuri mişcătoare, iar asta are mai degrabă legătură cu istoria regiunii. În Vest, viziunea asupra Europei se reduce la un sărut între Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel. Ni se spun