Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Tatăl vitezomanului de la Curtişoara acuză şoferul jeepului de moartea fiului său

Publicat in Adevarul, luni 24 mai 2010 ·

Părinţii tinerilor care au murit în tragicul accident de circulaţie petrecut în urmă cu două săptămâni, la Curtişoara, cer să se facă dreptate.

Ion Stroiuleasa, fostul viceprimar de la Curtişoara, spune că accidentul în care a murit fiul său, Dan, de 22 de ani, şi amicul acestuia, Marius Teleu, de 23 de ani, din Scorniceşti, nu a fost provocat de ei. Stroiuleasa afirmă că maşina în care se aflau cei doi a fost lovită de jeepul condus de Alin Boştinaru, de 32 de ani, din Slatina. “Jeepul nu circula din direcţia Teslui – Slatina, aşa cum susţine şoferul. Nu avea cum să se întoarcă la 180 de grade şi să lovească maşina copilului meu. El venea tot dinspre Slatina, ca şi băiatul meu, dar spune că circula din altă direcţie ca să nu păţească nimic. Nu neg că băiatul nu avea 150 de km/h, pentru că, într-adevăr, era vitezoman, dar nu viteza l-a omorât. Maşina lui a fost lovită de jeep”, susţine Ion Stroiuleasa.

“Există înregistrări că circulam către Slatina”

Şoferul jeepului susţine că în seara accidentului venea de la serviciu, de la Strejeşti, şi se îndrepta către Slatina. “Am vorbit la telefon cu soţia mea şi i-am spus că sunt pe drum. Voi cere convorbirea telefonică şi voi demonstra lucrul acesta. Am fost înregistrat şi de camerele de supraveghere amplasate la un peco, în Curtişoara, că circulam spre Slatina. Nu eu sunt vinovat de producerea accidentului. Fordul a venit cu viteză şi a intrat în mine. Aveam între 40 şi 50 de km/h. După impact, maşinile s-au răsucit şi de aceea au ajuns în acea poziţie”, a spus Alin Boştinaru.

Poliţiştii au solicitat o expertiză tehnică a celor două autoturisme pentru a afla din ce direcţie circulau maşinile, dar şi viteza cu care se deplasau. “Am solicitat şi noi acele imagini surprinse de camera de supraveghere de la peco. Aşteptăm să le primim pentru că nu le-am văzut. Expertiză tehnică va stabili însă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 4 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°