Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu ameninţă cu demisia dacă se aprobă modificările la bugetul asigurărilor sociale

Publicat in Adevarul, joi 7 ianuarie 2010 ·

Dacă plenul Parlamentului va aproba reducerea contribuţiilor la asigurările sociale sau majorarea punctului de pensie, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, a sugerat că va demisiona.

„Nu pot să stai să fii ministru al Finanţelor în condiţiile în care bugetele sunt dezechilibrate prin legi care nu ţin cont de realitate. Noi nu ascundem banii. Dacă am avea 120% în plus faţă de momentul de faţă, adică 2-3% din PIB, am da ceva mai mulţi bani la sănătate, la infrastructură‟, a afirmat Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, înainte de dezbaterile proiectelor de buget în comisiile parlamentare de buget-finanţe.

Nici majorarea punctului de pensie de la 732,8 lei la 826,2 lei nu este o măsură agreată de ministrul de Finanţe. El a precizat că a fost adversarul majorării pensiilor şi în anul 2004. „Dacă Parlamentul va vota aceste decizii, va fi nevoie de un alt ministru al Finanţelor să le aplice, pentru că eu nu sunt capabil să aplic un alt buget decât cel pe care îl avem acum‟, a adăugat ministrul.

100.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi

În opinia lui Vlădescu inflaţia este un risc major pentru stabilitatea economic şi de aceea nu se va renunţa la disponibilizările bugetare anunţate, adică la concedierea a 100.000 de bugetari. „Eu vreau să facem ajustările prin măsurile anunţate, îngheţarea salariilor şi disponibilizări în sistemul bugetar. Se va ajunge la creşterea inflaţiei dacă nu se iau măsurile anunţate‟, arată Vlădescu.

Declaraţiile ministrului Finanţelor vin după ce parlamentarii din comisii au aprobat un amendament la bugetul asigurărilor sociale pe 2010 conform căruia contribuţiile la asigurările sociale ale angajaţilor şi angajatorilor vor fi reduse, deşi proiectul de buget prevedea menţinerea lor la nivelul anului 2009. Astfel, cotele de contribuţie urmează fie stabilite la 21,8% pentru condiţii normale de muncă, di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°