Am extras din volumul de memorii al lui Maurice Nadeau, Grâces leur soient rendues (care urmează să fie publicat în limba română la Editura EST, cu titlul Să fie binecuvîntaţi) un fragment din capitolul dedicat prozatorului polonez Witold Gombrowicz. Este un capitol cu totul special: memorialistul dispare din pagină pentru a face loc unui colaj documentar care vorbeşte de la sine: fragmente din jurnalul lui Gombrowicz şi din scrisorile sale către Nadeau, primul său editor în Franţa. Din această selecţie se conturează un adevărat micro-roman pasionant al relaţiei scriitor-editor. Un scriitor estic care vrea cu orice preţ să cucerească lumea vestică şi un editor francez care îl admiră enorm, dar îl descoperă în tot omenescul său dezamăgitor: un bărbat calculat, rece, ambiţios, trufaş, uneori meschin, alteori mincinos, dar ascunzînd acel miez fragil, inocent şi vulnerabil de creator formidabil.

Gombrowicz şi-a petrecut o bună parte din timp vorbind despre el însuşi. În cele trei volume ale Jurnalului, în Amintiri din Polonia, în Convorbiri cu Dominique de Roux (scrise în întregime de el) în diverse prefeţe la romanele şi piesele lui şi, bineînţeles, în corespondenţă.

Un Jurnal este oare "sincer"? Ce înseamnă "sinceritate" în literatură? Acestea sunt întrebările pe care şi le pune în Convorbiri. Le răspunde în felul următor: "Nu mă arăt aşa cum sunt, ci aşa cum vreau să fiu". Avertisment salutar.

I se întâmpla totuşi să-şi vorbească lui însuşi, în secretul conştiinţei sale, fără teama de a fi citit de alţii, dovedind acea luciditate pe care o avea la un nivel eminent. Aici, nici o nevoie de a face paradă, de a se da în spectacol. Din caietul pe care îl ţinea astfel numai pentru uz propriu, am extras pasajele care refac, lacunar dar semnificativ, istoria raporturilor sale cu editorul parizian. E uşor de înţeles că pe acesta îl interesează