Cred ca astfel de cintece ale poporului (fie ele folclorice, romante, lautaresti, de muzica usoara, rock, folk etc.) lasa o amprenta de nesters in formarea constiintei sociale, nationale, inchegind sisteme de valori etice, orientind intr-un fel sau altul in viata. Nu numai cartea sau televizorul il "fac" pe om, ci si cintecul. Sintem intr-o anume masura si ceea ce cintam sau fredonam. Cogitatiunea aceasta, demna de antologia lui Giga si absolut neziaristica pentru un inceput de articol, mi-a trecut prin minte reascultind recent unele cintece ale Silviei Chicos, melodii care mi-au incintat copilaria. Cu cita infrigurare asteptam in fiecare seara, linga radioul marca Tomis, sa ascult la Noapte buna, copii glasul debordind de bucuria vietii al acelei zine-pitice, ghebosate si scazute de boala, care in ultimele luni de viata era adusa pe brate in studio! Vaporasul „Vacanta",Cipolino (apropo, stie cineva cum as putea sa ascult aceasta melodie a ei dintr-o piesa de teatru povestind istoria "baietelului-ceapa"?) sau Fotograful amator("Zimbiti, va rog! Ha-ha-ha-ha! Ei, nu chiar asa. He-he-he-he! Nu miscati, nu miscati... Va multumesc!") mi-au ramas definitiv in suflet. Cred ca la fel au ramas in sufletele multor romani cam de o seama cu mine. Si mai cred ca astfel de cintece ale poporului (fie ele folclorice, romante, lautaresti, de muzica usoara, rock, folk, etc.) lasa o amprenta de nesters in formarea constiintei sociale, nationale, inchegind sisteme de valori etice, orientind intr-un fel sau altul in viata. Nu numai cartea sau televizorul il „fac" pe om, ci si cintecul. Si asta pe nesimtite, fara ca omul sa realizeze ce se intimpla. Asadar, as putea spune, parafrazind o vorba celebra: Spune-mi ce cinti, ca sa-ti spun cine esti. Cu diferite cintece treci prin viata in diferite feluri, cu diferite orientari. Fiecare timp isi are cintecele sale (iar un truism marca Giga, dar