Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adăpostul de la Mihăileşti, un exemplu de JAF pe bani publici

Publicat in Libertatea, marți 10 septembrie 2013 ·

Lucrările la adăpostul de câini de la Mihăileşti par să nu se mai termine. Cumpărată de Videanu în 2007, locaţia e şi acum în şantier, chiar dacă a înghiţit sume colosale de bani. Culmea e că, deşi autorităţile susţin că sunt pline, zeci de cuşti stau libere, iar câinii umblă în haite pe străzi.

Am reuşit să pătrundem zilele trecute în adăpostul de la Mihăileşti, un loc în care nimeni nu intră fără aprobare clară de la coordonatorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), iar personalul e neprietenos cu oricine nu e “de-al casei”. Surpriză!

Deşi municipalitatea susţine sus şi tare că nu mai sunt locuri libere, noi am descoperit că zeci de cuşti erau goale! Şi multe altele sunt încă în construcţie. Şi am mai remarcat ceva: în adăpost, lipsesc cu desăvârşire exemplarele agresive, greu de prins pe străzi. Sunt numai căţeluşi drăguţi şi inofensivi, momiţi probabil în cuşti cu “cuţu-cuţu” de angajaţii ASPA.

Pe acest adăpost, Adrian Videanu, fostul primar al Bucureştiului, a plătit mulţi bani în 2007: 4.538.000 de lei. Edilul a dat 155 de euro/ mp de teren, în condiţiile în care preţul-limită era de 33 euro/mp, dosar ce l-a adus mai apoi în instanţă.

Şi Sorin Oprescu, actualul edil al Capitalei, a pompat bani în această “gaură neagră”. În 2011 şi 2012, el a aprobat investiţii de 2.405.000 de lei, iar anul acesta, de încă 854.000 de lei. Asta înseamnă că, până acum, pe un singur adăpost destinat maidanezilor municipalitatea a cheltuit din bani publici aproape 8.000.000 de lei: 4.538.000 de lei din partea lui Videanu şi 3.259.000 de lei din partea lui Oprescu.

Rezultatul enormei investiţii îl ştie toată lumea: 65.000 de câini vagabonzi (cifra oficială, fiindcă neoficial sunt 200.000 de “comunitari”) mişună liberi pe străzile Bucureştiului.

Peste 300 de lei pentru un maidanez

Pentru sterilizarea unui maidanez, reprez

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 47 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 septembrie şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat

News.ro acum 21 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 34 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 46 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°