Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilenii care lucrează în străinătate sunt aşteptaţi să cotizeze la pensii

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 ·

Brăilenii care lucrează în străinătate mai au doar două săptămâni să-şi completeze vechimea în muncă, în baza OUG 94/2010 Foarte puţin brăileni au cotizat până acum din cauza valorii mari din salariul lunar minim brut pe ţară pe care trebuie să o plătească

La începutul lunii noiembrie Guvernul a emis o Ordonanţă prin care persoanele care nu au calitatea de pensionar dar au perioade de întrerupere în cartea de muncă în ultimii cinci ani, pot plăti individual contribuţiile la asigurările sociale pentru perioada lipsă, pentru a nu le fi afectată ulterior valoarea pensiei.

Ordonanţa are un termen foarte scurt de aplicabilitate, fiind valabilă doar până la 31 decembrie. Contribuţia de asigurări sociale pe care doritorii trebuie să o plătească reprezintă între 27,5 şi 31 % din salariul lunar minim brut pe ţară, aşa cum a fost reglementat prin actele normative din anul 2005 până în prezent.

Totodată, OUG 94/2010 permite şi plata în mai multe tranşe, până la data menţionată, a contribuţiei pentru perioadele de timp pentru care persoana optează să încheie contractul de asigurare socială.

Doar 92 de doritori până acum

Deşi au mai rămas aproximativ două săptămâni până la data când legea îşi încetează valabilitatea, pân acum doar 92 de brăileni au încheiat contracte cu Casa de Pensii.

Suma încasată se ridică la 277.069 lei, adică 95,2% din suma datorată de 291.036 lei.

"Diferenţa dintre suma datorată şi încasată rezultă din faptul că nu toate persoanele au plătit integral. Potrivit Ordonanţei se poate plăti şi eşalonat", ne-a declarat Sorin Enache, directorul Casei de Pensii Brăila.

Directorul instituţiei a precizat că de-abia de acum încolo se aşteaptă la o avalanşă de solicitări:

"Este posibil ca zilele acestea să apară cei din străinătate care au muncit la negru şi acum vor să-şi achite co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 34 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 34 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 42 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°