Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Portret / Corneliu Ursan, poliţistul campion la sportul minţii

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Ofiţerul este printre cei mai buni şahişti din ţară, dar are şi rezultate deosebite în Poliţie. A reuşit să oprească un transport de peste 700.000 de ţigări în Vama Albiţa.

Primul contact cu tabla de şah l-a avut în clasa a II-a, după ce l-a văzut pe un profesor practicând sportul minţii. „El mi-a explicat cum se joacă, iar la scurt timp am câştigat campionatul de şah organizat la nivelul şcolii. Ulterior, am început să joc mai des, cu vecini, chiar şi cu oameni mai mari, pe care începusem să îi bat“, îşi aminteşte Corneliu Ursan.

Deşi dezvoltase o adevărată pasiune pentru şah, câţiva ani buni Corneliu a abandonat sportul minţii pentru radiotelegrafie. Şi această disciplină i-a adus succese, el obţinând locul VI la „Daciada Naţională“, demonstrând că stăpâneşte aproape la perfecţie limbajul Morse.

După absolvirea Şcolii de Grăniceri de la Oradea, Corneliu Ursan a fost încadrat la Poliţia de Frontieră Vaslui. „Cu şahul am avut iar contact în 1999, când m-am stabilit la Râşeşti, judeţul Vaslui. Trei ani mai târziu, am participat la prima competiţie, un concurs pe Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi. Atunci am oţinut locul II, asta deşi nu studiasem deloc şahul. În acelaşi an, am concurat la Campionatul Naţional al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, unde am oţinut locul V“, explică Ursan.

Abia în 2003 poliţistul a început să aprofundeze jocul de şah, după o participare la o competiţie realizată la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe care a terminat-o printre ultimii.

„Atunci am achiziţionat prima carte de şah, de la maestrul Biro Şandor. El mi-a explicat cum să studiez, ce să citesc, ce fel de deschideri să fac. Practic, atunci am înţeles că şahul este ca o matematică fără pix şi hârtie“, îşi aminteşte Corneliu.

Club de şah în Divizia A

Odată cu aprofundarea şah

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 35 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 14 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 17 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°