Chiar dacă a reuşit să îşi construiască o avere însemnată şi să fie trecut în catastiful celor mai bogaţi oameni ai României post-revoluţionare, Iulian Oprea, vestitul cârciumar din Bărăgan, omul care se prezenta de fiecare dată în faţa tuturor drept „Nea’ Iulică“ a avut o viaţă desprinsă din romane.

Iubit şi apreciat de toţi locuitorii oraşului, el a murit ca un om simplu şi necunoscut. Întreaga sa viaţă i-a plăcut să fie în centrul atenţiei şi să îşi facă prieteni influenţi.

Născut în comuna Hardali din Cadrilater, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, avea să fie deportat în Medgidia împreună cu părinţii şi cei şapte fraţi ai săi. Ajuns în pe meleaguri dobrogene a înfruntat foametea, sărăcia şi disperarea de după război.

Copilul Cârciumar

A crescut în mahalalele din Medgidia şi a fost vecin cu regretatul Dan Spătaru alături de care erau toată ziua pe maidane, bătând mingile de cârpă, singurele jucării pe care şi le permiteau în acele vremuri copiii săraci.

Tot la Medgidia, au învăţat împreună ce înseamnă viaţa de cârciumar. Cel care l-a predat lecţiile a fost chiar tatăl lor, care avea un mic restaurant. În tot acest timp, pentru câţiva lei, mama copiilor torcea lână pentru famiile de turci mai înstărite.

Şcoala nu era una din priorităţile copiilor familiei Oprea. Trebuiau tot timpul să stea la cârciumă şi să aibă grijă de clienţi, altfel riscau să îndure foamea.

Privighetoarea lui nea Iulică

Iulian Oprea a devenit cunoscut abia la începutul anilor ’70, când a ajuns la Slobozia. După ce a absolvit câteva cursuri în industria alimentară, el a fost repartizat la ca şef al banalului popas de provincie „Privighetoarea“, aflat la marginea oraşului, pe drumul vechi spre mare. Curând, restaurantul unde „Nea’ Iulică“ era şef avea să ajungă cel mai renumit din ţară.