Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde mai plecăm în vacanţa de iarnă

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Cele mai ieftine destinații din acest an sunt pentru pârtiile de ski din Bansko și Valea Prahovei. La polul opus sunt sejururile de 4-5 stele din America Centrală și insulele exotice din Oceanul Indian, care pornesc de la 5.000 de dolari.

Vrei să-ţi petreci concediul de iarnă în străinătate? Nimic mai simplu pentru agenţii turistici, care şi-au pregătit oferte greu de refuzat chiar şi pe timp de criză. Cel mai ieftin scapi cu un weekend prelungit la Braşov. Stai la trei stele, fără mese, şi te costă 99 de euro. Singurul transport disponibil este cu autocarul, iar transferul de la hotel către pârtiile de ski este inclus în ofertă. De la 140 de euro, poţi pleca în Ucraina sau în România. Peste Prut ai asigurate cinci nopţi de 3 stele, în regim de demipensiune, la Bran de exemplu, plus excursii la Sinaia, Braşov şi în Poiana Braşov.

Sejururile din Bulgaria şi Austria din acest an, ca şi în sezoanele trecute, sunt la mare căutare. În preţul de 300-360 de euro sunt incluse drumul cu autocarul şi cazarea timp de cinci-şapte zile la hoteluri de trei sau patru stele, cu mic dejun inclus.

CÂT TE COSTĂ O VACANŢĂ EXOTICĂ

„Cele mai multe rezervări au fost făcute în România, Turcia, Bulgaria şi Austria. Majoritatea sunt după data de 3 ianuarie", ne spune Olesea Ianioglo, angajata unei agenţii de turism din Capitală. Dacă te grăbeşti, poţi găsi sejururi cu masa festivă de Revelion inclusă în ofertă. Altfel, pregăteşte-te să plăteşti pentru accesul pe pârtiile de ski şi serviciile hoteliere. Tot printre destinaţiile de sezon, dar fără zăpadă, ofertele spre Dubai se vând ca pâinea caldă. O deplasare de o săptămână către Mecca cumpărăturilor te costă „doar" 1.850 de dolari, cu decolarea din Kiev.

Dacă te simţi cu dare de mână în acest an, agenţiile de turism ţi-au pregătit oferte exotice, pe măsura generozităţii tale. Cu aproape 5.770 de dolari ai asigurat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 53 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 20 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°