Este meritul lui Bedros Horasangian de a fi atras atenția asupra unui roman, Cînd ne vom întoarce, semnat de un autor foarte discret, Radu Mareș. Numele acestuia are, probabil, o altă rezonanță în cercurile literar-artistice clujene, dat fiind că trei cărți ale sale (Caii sălbatici, 1981; Anul trecut în Calabria, 2002; Ecluza, 2006) au fost recompensate cu premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Adevărul e că peisajul nostru cultural este puțin diferit de ce se vede de la București, unde există comentatori ce se cred nu numai centrul lumii, ci... lumea (literară) însăși, iar tot ceea ce cade în afara acestei zone de interes nu există. Pe de altă parte, și autorii din țară ar trebui să încerce să iasă din spațiul „matricial“-protector al provinciei lor, publicînd în alte părți și lărgind astfel cercul. Dincolo de micul patriotism local, ardelenesc, moldovenesc sau oltenesc, șansa unui roman de a se impune este legată de posibilitatea cît mai multor cititori și critici de a-l citi. O carte de poezie poate apărea la o editură mică, întrucît poezia prin definiție își selectează publicul și se adresează unor cunoscători. Dar în cazul unui roman (genul cel mai popular, mai „democratic“, mai accesibil), lucrurile se prezintă diferit. E dezirabil ca o asemenea carte să circule, să ajungă la cititori din afara fief-ului, cu tot cu experiența individuală și comunitară pe care o propune, și care poate fi accesată prin medierea ficțiunii. Altfel spus, romanul (spre deosebire de poezie) tinde spre publicul larg, nu spre critică, acesteia din urmă revenindu-i obligația de a-l evalua estetic și a semnala, eventual, carențele artistice insesizabile pentru ochiul public și timpanul colectiv. Or, aici situația este pe dos. Sînt obligat să fac cunoscut, să „promovez“ și să „difuzez“ un roman absolut remarcabil, nepromovat și nedifuzat editorial; să devin un fel de agent