Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratatul de baza cu Moldova mai poate astepta, UE ofera cadrul legal pentru relatia bilaterala

Publicat in HotNews, luni 7 iulie 2008 ·

Ministrul roman de Externe, Lazar Comanescu, a declarat luni ca Tratatul de baza si Tratatul de frontiera au fost pe agenda discutiilor cu autoritatile moldovene, iar mesajul sau a fost ca "relatia intre Romania si Republica Moldova trebuie gindite in contextul apartenentei Romaniei la UE". "Statutul nostru de stat membru al UE si obiectivul Republicii Moldova de a veni in UE ofera un cadru institutional juridic pentru cooperare", a repetat ministrul, amintind documentele pe baza carora se desfasoara relatia Chisinau-Bruxelles: acordul de parteneriat si cooperare, acordul de readmisie si cel de facilitare a vizelor.

Romania considera ca exista deja cadrul necesar si oportunitatile de a se obtine progrese in privinta celor doua tratate. "Am fost de acord cu totii sa nu devenim ostatici conditionarii relatiei noastre de cele doua documente", a spus ministrul, fara a preciza un termen in care ar putea avea loc semnarea celor doua documente.

"Substanta este mai importanta decit timpul, iar evolutia negocierilor este una pozitiva. Nu am intrat in detalii privind continutul detaliilor pentru faptul ca am fost cu totii de acord ca existentul cadru cu UE permite avansarea pe toate fronturile, inclusiv in negocierea celor doua documente.

In privinta conflictului transnistrean, Comanescu a reiterat perspectiva Romaniei, si anume ca singurul cadru de rezolvare este formatul de discutii 5+2. "Am un optimism moderat, pentru ca la nivelul UE se manifesta mai multa disponibilitate pentru rezolvarea acestei probleme", a spus ministrul, reamintind ca in declaratia de la finalul summitului UE-Rusia s-a consemnat faptul ca Federatia Rusa considera "salutara" implicarea UE in rezolvarea conflictelor inghetate.

Singura victorie evidenta a acestei vizite este deschiderea autoritatilor moldovene in problema infiintarii consulatelor romanesi la Ba

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 47 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°