» Intre Consiliul Judetean Tulcea si Prefectura Tulcea s-a declansat un razboi imobiliar foarte dur.
» Obiectul disputei este o cladire de sase etaje si terenul aferent, de 3.000 de metri patrati.
Guvernul Tariceanu, in ultima sedinta pe care a avut-o in decembrie, a adoptat o hotarare care a reaprins un conflict imobiliar ce dainuie de mai bine de un deceniu. Conform unei hotarari din 12 decembrie 2008, sediul Consiliului Judetean (CJ) Tulcea, de pe strada Pacii nr. 20, a trecut din patrimoniul CJ Tulcea in proprietatea Guvernului, care, prin aceeasi hotarare, l-a dat in administrare Prefecturii Tulcea. Este vorba de un imobil cu sase etaje si cladirile anexe din vecinatatea sa, in total aproape 3.000 mp de spatii destinate birourilor. Conflictul imobiliar care are ca obiect sediul administrativ judetean este mai vechi. Prefectura Tulcea s-a considerat continuu, indiferent de persoana care a detinut functia de prefect de Tulcea, drept mostenitor al Comitetului Judetean PCR Tulcea. Intrucat respectivul imobil a functionat, pana in decembrie 1989, ca sediul al PCR, dar si al Consiliului Popular Judetean Tulcea, Prefectura l-a revendicat.
Consiliul Judetean a deschis un proces, iar instanta de judecata a hotarat, definitiv si irevocabil, ca imobilul din strada Pacii 20 apartine, in totalitate, Consiliului Judetean Tulcea. Desi exista aceasta hotarare judecatoreasca, prefectul de Tulcea, Lucian Simion, a cerut Guvernului sa deposedeze CJ Tulcea de imobilul detinut legal. Constantin Cabuz, secretar al CJ Tulcea, a declarat ca "am solicitat Guvernului sa anuleze HG prin care am fost deposedati de imobilul care ne apartine, iar daca va refuza, vom cere instantei sa anuleze hotararea, iar celor care au promovat-o le vom face plangere penala pentru ca au falsificat nota de fundamentare a HG". Cladirea CJ Tulcea se afla in modernizare d