Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Una dintre ipotezele procurorilor în cazul bătrânei şi al copilului găsiţi morţi: crimă urmată de sinucidere

Publicat in Gandul, luni 15 aprilie 2013 · ·

Una dintre ipotezele anchetatorilor în cazul copilului de patru ani găsit mort într-o locuinţă din Uricani, unde a fost descoperită spânzurată şi bunica acestuia, este că femeia, care era cunoscută ca având afecţiuni psihice, l-ar fi sufocat pe băiat cu o pernă, spun surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii care o cunoşteau pe femeie le-au declarat anchetatorilor că aceasta avea probleme psihice.

Conform surselor citate, una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este că femeia l-ar fi sufocat pe copil cu o pernă.

Anchetatorii mai spun că biletul lăsat de bunica băiatului şi descoperit lângă cadavrul acesteia conţin un mesaj fără noimă.

Un copil în vârstă de patru şi bunica acestuia, din localitatea hunedoreană Uricani, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă.

Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită spânzurată într-o anexă a gospodăriei, în timp ce cadavrul băieţelului a fost găsit pe un pat din casă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, spunea că deocamdată anchetatorii nu se pot pronunţa asupra cauzei decesului copilului, urmând ca acest lucru să fie stabilit în urma necropsiei.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Valeria Filimon, declara că Ambulanţa a fost solicitată să intervină la acest caz în jurul orei 7.30, iar un echipaj a ajuns la faţa locului, însă nu a mai putut face nimic. Acesta a adăugat că femeia şi copilul erau decedaţi de cel puţin şase ore.

La rândul său, viceprimarul din Uricani, Corneliu Braia, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mama copilului a murit în august 2012, spânzurându-se, iar paternitatea copilului nu a fost recunoscută de nimeni. De atunci, copilul era crescut de bunica lui.

Potrivit viceprimarului, la începutul lunii ianuarie bunica copilulul a f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 44 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 46 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°