Hotelierii şi agenţiile de turism speră să câştige circa 100 de milioane de lei de pe urma turiştilor care îşi cumpără bilete de vacanţă prin programele turistice naţionale, cu plata în avans. Sursa: NorthFotoSursa: Octavian CocoloşSursa: Octavian Cocolos
1 /.
În 2009, veniturile încasate de pe urma clienţilor care au ales programele turistice naţionale au fost de aproximativ 30 de milioane de lei. Anul acesta, hotelierii şi tour-operatorii mizează pe triplarea veniturilor, potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Anul trecut, au fost înscrişi în programele turistice naţionale circa 100 de hotelieri. Numărul acestora ar putea la 400-500 de unităţi de cazare în 2010.
Dacă în 2009 cele mai multe oferte au fost înregistrate pe litoral, anul acesta s-au înscris în programele naţionale mai mult de 200 de hotelieri din zonele montane şi din mediul rural, restul de circa 100 activând pe litoral, potrivit datelor furnizate evz.ro de ANAT.
Interesul hotelierilor a fost stimulat de numărul are de turişti care au optat pentru vacanţe mai ieftine în ţară, comparativ cu preţurile practicate de hotelierii din străinătate. Astfel, anul trecut 30.000 de români au beneficiat de vacanţe mai ieftine prin intermediul programelor naţionale. Purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu, spune că numărul lor ar putea spori la 100.000 de turişti.
Tarife duble în sezon
Practic, prin programul “Turist în România”, clienţii beneficiază de reduceri la tarifele standard, dacă rezervă locurile şi plătesc integral în avans serviciile contractate. Reducerile variază de la hotelier la hotelier.
De exemplu, tariful impus de conducerea unui hotel de două stele de pe litoral pentru un sejur de şapte zile la începutul lunii iunie este cu aproape 18 lei mai mic decât cel standard. Astfel, c