Electrica asteapta pana la 19 mai, data la care va fi organizata o licitatie deschisa, oferte de la companiile interesate sa deruleze, in beneficiul sau, studii de prefezabilitate in vederea constructiei unui parc de turbine eoliene de 50 megawatti (MW). Studiile, pentru care Electrica va plati aproximativ 60 mii Euro, vor fi realizate in cinci zone din tara pentru a identifica cel mai bun amplasament al centralelor eoliene, se arata intr-un anunt al companiei de stat.
Castigatorul licitatiei va avea termen de sapte luni pentru a finaliza studiile, respectiv pana la sfarsitul acestui an. Compania are in vedere cinci zone de distributie a energiei pentru constructia de centrale eoliene, respectiv cele unde opereaza E.ON Moldova, Electrica Transilvania Sud, Electrica Transilvania Nord, Electrica Muntenia Nord si Enel Dobrogea, a declarat, in aprilie, pentru Mediafax, directorul de strategie si dezvoltare al Electrica, Bogdan Badea. Compania de stat ar putea construi mai multe parcuri eoliene, cu puteri instalate de 50 MW fiecare, dar decizia in acest sens va fi luata dupa finalizarea studiilor de impact. Electrica estimeaza ca pana la sfarsitul anului 2009 va detine primul MW instalat intr-o unitate de productie a energiei. Totodata, Electrica a realizat studii de fezabilitate pentru constructia unor microhidrocentrale de 25 MW. Obiectivul companiei detinuta de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este sa devina unul dintre cei mai importanti producatori de electricitate din surse regenerabile din Romania, pana in 2012, an pana in care compania intentioneaza sa detina centrale eoliene de 100 MW, respectiv de 50 MW in microhidrocentrale. Pana in 2014, compania va construi si centrale pe biomasa cu o putere de 200 MW, pentru care a semnat deja un acord cu firma austriaca Warmebetriebe. Autoritatile intentioneaza sa includa Electrica, Hid