Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii pot închiria biciclete doar cu buletinul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Sâmbătă s-au deschis în parcurile din Capitală mai multe centre de unde pot fi închiriate gratuit biciclete. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a promis că anul acesta vor fi refăcute toate pistele de biciclişti şi va fi înfiinţată o pistă specială spre Grădina Zoologică.

Centrele I'Velo din parcurile Herăstrău, Tineretului şi Izvor din Bucureşti au fost deschise astăzi în cadrul lansării programului "I love Velo" 2011. Organizatorii proiectului, Asociaţia Green Revolution împreună cu Raiffeisen Bank, spun că programul, care a fost început în 2009, a fost un succes în primii doi ani.

Sute de bucureşteni au stat la coadă pentru a închiria o bicicletă.

"Anul trecut au fost aproximativ 200.000 de utilizatori în toată ţara din care peste 130.000 în Capitală. Oamenii vor să se plimbe cu bicicleta, important este să aibă şi unde. Sperăm ca primarii să dea importanţa cuvenită opţiunii cetăţenilor de a folosi un mijloc de transport nepoluant şi să le ofere condiţii, parcări şi piste”, ne-a spus Bogdan Ionete, coordonatorul proiectului “I Love Velo” Bucureşti. Peste 2.000 de bucureşteni au închirat ieri biciclete în centrele din parcurile Capitalei.

“Cei care vor deteriora bicicletele vor plăti”

Centrele vor fi deschise zilnic, între orele 10.00 şi 22.00 şi sunt disponibile aproximativ 1.800 de biciclete care pot fi închirate doar pe baza actului de identitate. “Cei care vor deteriora bicicletele vor plăti sume cuprinse între 10 lei şi 30 de lei, în funcţie de gravitate”, ne-a mai spus Bogdan Ionete.

Organizatorii sunt la adoua lansare de acest fel de anul acesta, săptămâna trecută Asociaţia Green Revolution împreună cu Raiffeisen Bank au deschis două centre, unul la Politehnica şi unul la ASE, de unde doar studenţii pot închiria gratuit biciclete.

Cei care închiriază o bicicletă de la centrele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 14 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 51 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 57 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°