● Paraziţii, Tot ce e bun tre să dispară, 20CM Records, 2010
Cînd vine vorba de Paraziţii, un lucru este clar: oamenii ăştia sînt, pentru muzica românească post-nouăzecistă, nişte legende. Grupul de hip-hop inventat în 1994 de Cătălin Ştefan Ion (alias Cheloo) a reuşit să rămînă întreg şi integru în debila industrie muzicală din România şi, mai mult, să editeze, pînă la acest proaspăt Tot ce e bun tre să dispară, 11 albume de studio care au contribuit la transformarea acestui gen muzical într-un produs pentru mase, folosindu-se aproape mereu de aceleaşi trucuri: mesaj dur, în care înjurătura sănătoasă, de multe ori complet gratuită, umorul negru (sau caterinca, ca să o lipesc mai corect de un anumit univers de limbaj) şi incorectitudinea politică se amestecă cu critica unei realităţi care orbitează în jurul cîtorva obsedante teme; instrumentaţie minimalistă, cu tente vodeviliene & folclorice, ca aport românesc adus unui sunet născut în ghetourile americane, întreruptă de break-urile relativ excesive ale lui FreakaDaDisk. Conservatoare şi agitatoare, Paraziţii a fost întotdeauna o trupă scindată între reprezentările pe care i le-au livrat fanii/ascultătorii ei: muzică de protest/sublimare pentru unii şi muzică de pahar/distracţie pentru alţii. Bipolarismul acesta pare a fi, în fapt, definiţia corectă pentru muzica lui Ombladon & Co., una care se hrăneşte de la ţîţa sursei originare a hip-hop-ului, dar are, în acelaşi timp, o referenţialitate care o lipeşte de un anumit tip de emoţie populară æ fumul de mici şi sticlele cu bere sînt incluse æ foarte românească, care vibrează unanim la un sample dintr-o piesă cîntată cîndva de Dan Spătaru, ca să dau doar un exemplu.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de ani Lansat împreună cu publicaţia Gazeta Sporturilor (care, în zilele acestea, pare a fi cea mai impor