Majorarea cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale a fost solicitată de către asociaţiile municipiilor, oraşelor şi comunelor din România la întâlnirile conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor cu reprezentanţii acestor organizaţii, susţine Biroul de Presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), într-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor Finanţelor, impozitele şi taxele locale se modifică prin lege sau ordonanţă de urgenţă, în urma consultării asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România sau la propunerea acestora.
În urma întâlnirilor MAI cu autorităţile locale, MFP spune că a primit solicitările asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor prin adresele:
adresa nr.1019750/DPFBL/09.12.2011 prin care se transmite solicitarea Asociaţiei Comunelor din România de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale în cadrul întâlnirii pe care aceştia au avut-o, în data de 22.11.2011 cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor;
adresa nr.1019809/DPFBL/19.12.2011 prin care se transmit solicitările, domnului Emil Draghici, primarul comunei Vulcana Băi şi preşedinte al Asociaţiei comunelor din România, domnului Teodor Dumitru Banciu, primarul oraşului Sălişte şi preşedinte al Asociaţiei oraşelor din România şi a domnului Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti şi preşedinte al Asociaţiei municipiilor din România, de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale de la 20% la 50%.
Guvernul şi-a menţinut decizia de a nu majora taxele locale
Totodată, "prin adresa nr.101/06.12.2011 transmisă la Ministerul Finanţelor Publice de către preşedintele Asociaţiei comunelor din România, domnul Emil Drăghici, se solicită modificarea art.287 din Legea 571/2003 privind codul fiscal în ceea ce priveşte modul de stabilire a cotelor adiţionale l