În 1986, un jurnalist italian, Carlo Petrini, a ales un mijloc de protest original faţă de ceea ce se numeşte "mcdonaldizare": a chemat cîţiva compatrioţi să mănînce paste în faţa unui McDonaldâs din Roma. Un revoluţionar pas înainte în comparaţie cu tradiţionalele cocktailuri Molotov aruncate în geamurile gigantului american. Gestul de frondă a fost actul de naştere al mişcării slow food, care, în opoziţie cu conceptul de fast food, încearcă să promoveze bucătăria tradiţională, cea a mîncărurilor făcute alene, în ritmul gospodinelor de odinioară. În curînd, avea să se repete povestea cu avangardiştii demolatori de canoane care, cu vremea, se clasicizează: mişcarea slow food, care şi-a ales drept simbol melcul, are mii de membri pe cinci continente, este partener de discuţii al unor organizaţii transnaţionale precum UE sau Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie şi coordonează tîrguri de anvergură, cum ar fi Salone del Gusto, cel mai mare tîrg mondial de vinuri şi mîncare de calitate. Totodată, se consideră protector al produselor locale şi al micilor fermieri, în faţa marilor producători de profil. Aşadar, slow food a izbutit să devină atît de trendy şi cool, încît McDonaldâs şi KFC fac acum figură de plicticoşi neo-conservatori yankei.
Cum în era globalizării particularul devine peste noapte universal şi viceversa, slow food şi-a deschis filială şi în România. Se numeşte "Revoluţia Pleşcoi" şi este o mişcare culturală care urmăreşte "păstrarea şi valorificarea patrimoniului gastronomic şi cultural specific românesc" şi "identificarea a cît mai multe produse tradiţionale şi protejarea acestora în faţa pericolului dispariţiei, prin promovarea şi încurajarea introducerii lor în circuitul economic". Ultimul eveniment mediatizat este o statuie a Evei din cîrnaţi de Pleşcoi, realizată de sculptorul Adrian Ilfoveanu şi expusă la Clubul Ţăranului. Oper
