Gimnasta romana Larisa Iordache a ocupat locul 4 in clasamentul probei de individual compus, cu 57,865 puncte, dupa disputarea penultimei subdiviziuni (a patra) a concursului feminin de calificare din cadrul Mondialelor 2013 de la Anvers, in care a obtinut cea mai mare nota la barna (15,266) si a doua la sol (14,500), informeaza Agerpres. Sursa imagine: enational.ro
Larisa este ca si calificata in finala de la individual compus si barna, dar are sanse foarte mari si la sol.
In penultima subdiviziune (a 4-a) a concursului feminin de calificare, Larisa Iordache a inceput prima la paralele si a obtinut o nota relativ mica, 13,166 (5,700 la dificultate si 7,466 la executie), din cauza unei mici ratari, i-a scapat mana de pe bara, dar a reusit sa evite caderea de pe aparat.
La barna, campioana europeana si-a confirmat clasa si a obtinut cea mai mare nota din concurs - 15,266 (6,400+8,866). La sol, vicecampioana europeana de la Moscova a fost notata cu 14,500 (6,100+8,400), nota diminuata de nepunctarea unei piruete.
La ultima ei rotatie, la sarituri, Larisa Iordache a primit 14,933 si cu un total de 57,865 puncte era a patra inaintea ultimei subdiviziuni, in care Sandra Izbasa va evolua la sol.
Primele 3 locuri la individual compus sunt ocupate de americancele Simone Biles - 60,133, Kyla Ross - 59,198 si chinezoaica Jinnan Yao - 57,965.