PETRONIU (TITUS PETRONIUS NIGER)
Satyricon
Editie noua revizuita.
Traducere, postfata si note de Eugen Cizek,
Editura Paideia, „Colectia cartilor de seama“,
Bucuresti, 2003, 180 p.
Nu va fi vorba, in rindurile de mai jos, de celebrul film al lui Fellini, ci de cartea din care acela s-a nascut. Citit in oricare deceniu al secolului abia incheiat, ca si in anii bimileniului, Satyricon-ul putin cunoscutului (ca identitate biografica) romancier latin Gaius Petronius Arbiter, contemporanul lui Nero, se vadeste mereu acelasi si mereu altul oricarei noi generatii de receptori ai sai.
Intimplarile amuzante, cavalcada de peripetii, socurile repetate ale surprizelor narative ii duc pe cititori direct in „tara romanului“ (Eugen Cizek). Povestirea la persoana I, acumularea evenimentiala, cunoscind si ruperi de ritm, de cadru si de timp, dar si o aglomerare uneori naucitoare chiar pentru un impatimit al povestirii, sint principalele elemente care leaga Satyricon-ul de toata traditia romanesca ulterioara postantica, traditie in primul rind europeana, care l-a identificat pe Petronius cu unul dintre „inventorii“ sai (reiau aici un alt termen consacrat de acelasi Eugen Cizek). Aceasta traditie ii cuprinde impreuna – pentru a cita, prin „sacrificiu“, numele cele mai mari dintre cele mari – pe Boccaccio, Chaucer, Rabelais, Cervantes si coboara spre secolele mai apropiate de noi, acolo unde se situeaza, global, realismul si naturalismul european, pe de o parte, experientele narative ale multifacialului secol al XX-lea, pe de alta.
- Oameni care cauta si, totodata, se cauta pe ei insisi
Trecind de nivelul de suprafata al povestirii in sine (si intentionat, dar si fortuit alambicate), ignorind, apoi, lacunele care te intimpina la tot pasul in roman – datorate unei transmisiuni cu totul capricioase, din Antichita