Joi, 11 aprilie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Mureş, primul punct de pe ordinea de zi a fost proiectul privind trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Vânători în domeniul public al judeţului Mureş.
Proiectul are la bază solicitarea Consiliului Local Vânători pentru trecerea unui imobil situat în localitatea Archita – clădire şi teren aferent în suprafaţă de 609 metri pătraţi, din domeniul public al comunei Vânători şi din administrarea Consiliului Local Vânători în domeniul public al judeţului Mureş şi în administrarea Consiliului Judeţean Mureş.
Revigorarea zonei Archita
Imobilul urmează a fi reabilitat, acesta având o destinaţie medicală, cu ajutorul unei fundaţii din Marea Britanie. Consilierii judeţeni au votat proiectul, urmând ca, contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Mureş pentru acest proiect urmează să fie stabilită în urma unor studii. “Este vorba despre un dispensar în localitatea Archita, comuna Vânători care a fost dezafectat în urmă cu aproximativ trei ani. Încercăm în primul rând să-i punem un alt acoperiş, să nu mai plouă înăuntru, să intrăm într-un parteneriat cu o fundaţie britanică. În timp se doreşte acolo o clinică multidisciplinară, un dispensar medical care să aibă grijă de persoanele din acea zonă a judeţului, o zonă destul de importantă din punct de vedere architectural, o zonă care sperăm ca într-un timp relativ scurt să concureze cu zona Viscri din judeţulBraşov. În ce priveşte contribuţia financiară a Consiliului Judeţean la acest proiect urmeză să se facă studiile necesare pentru acest lucru”, a precizat Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.
Joi, 11 aprilie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Mureş, primul punct de pe ordinea de zi a fost proiectul privind trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Vân