Întârzierea unui reviriment economic la nivel mondial îl determină pe Gheorghe Bosânceanu, acționarul SNC, să caute noi zone de profit. Forajul offshore din Marea Neagră și noile vapoare economice sunt noile direcții la șantier
Constructor de tancuri petroliere, chimice sau alte tipuri de nave mari în ultimii cincizeci de ani, Șantierul Naval Constanța a început să se gândească serios la reprofilare în funcție de modificările economice din zona Mării Negre.
Histria Ambra, lansată la apă în mai 2013, „este „ultima navă din seria de nave mari construite de Șantierul Naval Constanța (SNC)“, spune Gheorghe Bosânceanu, acționarul majoritar al SNC. Aceasta nu înseamnă, însă, că șantierul nu va produce în continuare. Din contră, pe lângă navele specializate, cum sunt RO-RO-urile fluviale (nave pentru transportul vehiculelor şi containerelor), SNC va construi și macarale plutitoare pentru transbordarea cerealelor.
„Vom fi foarte atenți pe segmentul navelor specializate și offshore, în contextul dezvoltării exploatărilor din perimetrul Mării Negre“, precizează Gheorghe Bosânceanu. El spune că acest segment se va dezvolta în următorii ani. În plus, concernele internaționale care vor fora în Marea Neagră, chiar dacă vin cu propriile lor construcții specifice exploatării offshore, tot vor avea nevoie de o bază logistică, de reparații sau de un suport tehnic.
Șantierul poate construii și platforme de foraj marin, nave de foraj sau nave suport - orice alt tip de instalație care asigură suportul activităților offshore.
Totuși, „chiar dacă Șantierul naval poate juca acest rol, nu ne gândim să mergem în compensație cu marile șantiere din Norvegia sau Caraibe, care deservesc forajul offshore de zeci de ani, decât dacă exploatările de acest gen din Marea Neagră se vor dezvolta atât de mult, încât să devină mai puțin costisitor să construiești platforme