Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Drogurile, un viciu costisitor

Publicat in Adevarul, vineri 25 septembrie 2009 ·

Direcţia de Sănătate Publică din Suceava nu este de acord cu legalizarea drogurilor în România.

Pentru că problemele de sănătate survenite în urma consumului de droguri sunt suportate de către bugetul sistemului sanitar, legalizarea acestora ar reprezenta un adevărat pericol, atât pentru oameni cât şi pentru Fondul de Sănătate.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Suceava, Alexandru Lăzăreanu a declarat faptul că, românii vor ajunge cu drogurile în aceeaşi situaţie în care sunt cu alcoolul.

În opinia acestuia, legalizarea stuferfiantelor uşoare va produce în rândul tinerilor noi victime iar statul va cheltui bani care ar trebui să meargă în alte direcţii.

Spre exemplu, bătrânii care nu primesc medicamente suficiente şi îngrijiri medicale corespunzătoare în prezent din lipsa banilor mai târziu vor fi ignoraţi şi mai mult.

Totodată, conducerea Direcţie de Sănătate Publică consideră că ar fi mai coresc şi mai sănătos ca cei bolnavi de pe urma viciilor, cum ar fi cancerul pulmonar din cauza fumatului şi ciroza cauzată de băutură, să-şi plătească singuri spitalizarea şi medicamentele.

“Deoarece sunt boli făcute de măna omului, statul nu este obligat să cheltuie bani pentru tratament. Nu ne mai trebuie încă un viciu costisitor”, a încheiat domnul Lăzăreanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 11 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum 54 minute
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 54 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 49 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°