Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tânără solistă, hărţuită în scara blocului

Publicat in Libertatea, luni 1 iulie 2013 ·

Amna (25 ani), cântăreaţa care s-a facut cunoscută pe piaţa din Europa cu hit-ul Tell me why, a avut parte de o seara de coşmar, un om cu ciorap pe faţă, a intrat după ea în scara blocului şi i-a smuls lanţul de aur de la gât şi i-a furat portofelul din mână.

După cazul Alexandra Stan bătută de impresarul ei, ne confruntăm acum cu o situaţie asemănătoare, dar nu cu urmari foarte grave. Amna pe numele ei real Cristina Andreea Muşat, a trăit coşmarul vieţii, a fost îmbrâncită şi “furată” de un hoţ în scara blocului.

“M-am speriat foarte tare, nici n-am avut timp să mai ţip, prietenul meu a coborât repede din casă, a fugit pe străzi însă nici urmă de agresor. Nu mă aşteptam să păţesc una ca asta, stau în Pantelimon într-o zonă destul de liniştită. Vă spun sincer că sunt fericită că nu m-a tăiat pe faţă, sau cum au păţit-o alţii au fost arşi pe faţă, lanţul de aur de la gât era o amintire de la bunici, însă important că am scăpat cu viaţă. Nu aveam foarte mulţi bani în portofel, iar actele le aveam în rucsac. Un bărbat m-a agresat, părea la vreo 30 de ani, cu un ciorap pe faţă şi avea în mână un briceag, vocea foarte aspră”, a declarat speriată Amna. Nu are încredere în Poliţia Română

Aceasta a adăugat: “Nici nu mă gândesc că-mi voi recupera banii sau lanţul de aur. Insă mi-aş dori să nu treaca şi alţii prin clipele pe care le-am trăit eu, vă daţi seama daca în locul meu era un copil care venea de la scoală, ar fi rămas traumatizat pe viaţă, nici eu nu ma simt prea bine, însă trebuie să merg înainte. În urmă cu doi ani, m-am confruntat cu o situaţie şi mai dificilă, mi-a fost spartă casa, a venit poliţia să ia amprente, am dat declaraţii şi vă spun sincer că n-am nici până-n ziua de astăzi vreun raspuns clar. Am rămas atunci fără televizor, laptop, bunuri personale, bijuterii, tablouri, pe care nu am reuşit să le recuperez”.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 7 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 9 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 9 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

12°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°