Reprezentanţii industriei diamantelor au făcut publice pentru prima dată în istorie cifrele de import şi de export mondiale. Segmentul industrial, acuzat în trecut că este mult prea opac, a Reprezentanţii industriei diamantelor au făcut publice pentru prima dată în istorie cifrele de import şi de export mondiale. Segmentul industrial, acuzat în trecut că este mult prea opac, a luat în considerare sfaturile Comisiei Europene şi a devenit mult mai preocupat de transparenţă, transmite AFP. În 2005, în întreaga lume au fost produse diamante brute în valoare de aproximativ 11,5 miliarde de dolari. În acelaşi an, pe primul loc în producţia de astfel de pietre preţioase, cu 25% din valoarea de piaţă, a fost Botswana, urmată de Rusia, cu 22%, Canada, cu 12%, Africa de Sud, cu 11%, şi de Angola, cu 9%. Dacă luăm în considerare cantitatea de diamante produsă, Rusia este liderul clasamentului, cu 22%, şi se situează înaintea Australiei şi Republicii Democratice Congo, fiecare cu 19%, urmate apoi de Botswana, cu 18%, şi Africa de Sud, cu 9%. Uniunea Europeană a importat cele mai mari cantităţi de diamante brute în 2005, cu 39% din valoarea totală. Cea mai mare parte a acestora a fost prelucrată în Anvers, în nordul Belgiei. O parte de 24% din diamante a fost importată de India şi o alta de 16% de Israel. Aceste ţări sunt cunoscute pentru industria de şlefuire a diamantelor. Oficialii Comisiei Europene care prezidează procesul Kimberly au afirmat că statisticile pentru 2006 vor fi publicate spre sfârşitul acestui an. Acest proces a fost iniţiat de Organizaţia Naţiunilor Unite, acum şase ani, şi reuneşte guvernele şi industriile internaţionale ale diamantelor. Scopul Procesului Kimberly este cel de a evita utilizarea pietrelor de către mişcările rebele pentru finanţarea activităţilor militare.