- Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ Rîs nervos de Christopher Durang Traducere de Raluca Dumitriţa Neamţu Regia şi scenografia: Szabo K. István Cu: Isabela Neamţu, Cezar Antal În general, una dintre strategiile de atragere a publicului este, în teatrele din întreaga lume, includerea unei vedete în distribuţia cît mai multor spectacole. Mai ales atunci cînd nici piesa, nici regizorul nu sînt „reţete garantate“. În România, mai cu seamă în afara Bucureştiului, teamă mi-e că noţiunea de „star“ e strîns legată de prezenţa numelui în cauză pe afişul cît mai multor producţii din Capitală, eventual şi pe cel al unor filme ori seriale, iar că vedetele locale sînt tot mai puţine. Ca un teatru să încerce să-şi „crească“ actorii, „investind“ în ei pentru ca spectatorii să-i recunoască şi să-i simtă ca fiind ai lor, e un fapt rar şi demn de atenţie. Şi cam asta ar fi grila socioculturală pe care aş aplica-o unei montări de felul Rîsului nervos de la Piatra Neamţ. Producţiile cu distribuţie atît de mică (două personaje) nu fac tipicul instituţiilor de „provincie“; mai mult, piesa lui Christopher Durang e, de fapt, intersecţia a două one-man show-uri, mizînd pe găselniţa dramaturgică a coincidenţei existenţiale (El şi Ea s-au întîlnit aproape tragic – şi de-a dreptul contondent – dinaintea raftului de conserve de ton al unui magazin, fiecare povestind, la un moment dat, întîmplarea). Şansa unui artist dintr-un teatru mic de a se găsi singur, el cu el însuşi, cu propriul talent şi cu propriile limite, dinaintea publicului e, adeseori, un fel de dar pe care-l primeşti la o ocazie cu totul specială. La Piatra Neamţ, ocazia ţine tot de serviciul special al coincidenţelor: după cîteva spectacole cu greutate (Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele al lui Afrim, Oo! al lui Dabija), Cezar Antal e într-un punct nu ştiu dacă maxim, dar oricum înalt al carierei lui, e