Spitalul Orăşenesc Rupea are, de vineri, o unitate de Primire Urgenţe. Secţia va deservi atât oraşul Rupea, cât şi localităţilor învecinate. La inaugurarea Unităţii de primire Urgenţe de la Rupea au fost prezenţi atât edilii locali şi judeţeni, cât şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Unitatea de Primire Urgenţe de la Rupea era cu atât mai necesară cu cât în zonă se produc foarte multe accidente de circulaţie, iar cel mai apropiat spital care putea acorda ajutorul necesar răniţilor se află la zeci de kilometri depărtare. Mai mult, Rupea este singurul oraş din nordul judeţului Braşov, deci chiar era nevoie de o secţie de primire urgenţe la unitatea sanitară de aici”, a declarat Eugen Nicolăescu.
Urmează şi o
sală de operaţie
Unitatea de Primire Urgenţe de la Rupea a fost dotată cu aparatură similară celei de la Spitalul Judeţean Braşov. Ministrul Sănătăţii a mai promis vineri că, în curând, spitalul de la Rupea va beneficia şi de o sală de operaţii dotată corespunzător. „Bineînţeles că la Spitalul Orăşenesc Rupea ar mai fi multe de făcut. O prioritate este însă o sală de operaţii dotată după ultimele standarde. Mă voi ocupa personal de această problemă şi de dotarea unităţii sanitare de aici cu aparatura necesară”, a adăugat Eugen Nicolăescu. Spitalul Orăşenesc Rupea are, de vineri, o unitate de Primire Urgenţe. Secţia va deservi atât oraşul Rupea, cât şi localităţilor învecinate. La inaugurarea Unităţii de primire Urgenţe de la Rupea au fost prezenţi atât edilii locali şi judeţeni, cât şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Unitatea de Primire Urgenţe de la Rupea era cu atât mai necesară cu cât în zonă se produc foarte multe accidente de circulaţie, iar cel mai apropiat spital care putea acorda ajutorul necesar răniţilor se află la zeci de kilometri depărtare. Mai mult, Rupea este singurul oraş din nordul judeţului Braşov, deci chiar era