Steve Jobs, răzvrătitul, a trăit o parte a vieţii şi s-a stins discret în aerul rarefiat al lumii lui "cel mai, cea mai". "Opera magna" a sa, compania din spatele simbolului grăitor al mărului muşcat, preluase în vară tiara de "cea mai mare din lume după capitalizarea bursieră".

"Cea mai" şi voinţa de luptător nu au fost însă suficiente să însufleţească în continuare această apariţie austeră, aproape blindată în culorile închise pe care prefera să le îmbrace, îndeosebi negrul implacabil. Era probabil, în esenţă un mare singuratic, deşi traiul său arăta că nimic din cele pământene nu-i erau străine. Copil adoptat, tânăr rebel, care a pus şcoala în cui ca să-şi urmeze vocaţia altfel decât pe căi bătătorite sau navigând în limitele unor tipare, căutător al sinelui în India, unde, în frământările tinereţii, spera să-şi găsească liniştea sufletului. Ceva din aceste dimensiuni se găsesc încifrate în "maşinăriile" lui, devenite azi locuri comune în cotidian şi care ascund aceeaşi sete: a comunicării şi a cunoaşterii.

Când se duce un om care a influenţat vieţile semenilor pănâ aproape de intimitate, oamenii mari, aşezaţi de mersul lucrurilor în fruntea treburilor, îşi prezintă omagiile. Cu cât omul este mai remarcabil, cu atât cuvintele sunt mai atinse de uscăciunea superlativelor absolute şi a lui "politically correct". Da, Steven Paul "Steve" Jobs, plecat dintre noi, a făcut parte din stirpea rară a vizionarilor. A celor care au răzbit pe mările agitate ale cunoaşterii, ca să pună piciorul pe pământuri noi. Asemenea vechilor navigatori.

Vizionarismul nu înlătură însă căldura şi admiratorii anonimi ai "icon"-ului Jobs cred că vor să şi-l amintească ca pe un om (genial, cu toate umbrele pe care le implică această condiţie), care a cunoscut deopotrivă bucuria victoriilor şi melancolia înfrângerilor.

Azi circulă intens un discurs pe care Steve Jobs l-a