În sezonul trecut, Steaua a schimbat 6 antrenori. În sezonul ăsta, doar 3. Dar mai sînt 11 etape.
“Marea problemă a omenirii e că proştii sînt întotdeauna foarte siguri de ei. Iar contra prostiei nu se poate lupta”. Cuvintele îi aparţin lui Bertrand Russell, un galez laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anii ‘50. Ideea e că pe oamenii guvernaţi doar de certitudini nu prea te poţi baza. De preferat sînt cei în mintea cărora se strecoară şi ceva dubii. De genul întrebărilor “oare e bine să fac cutare lucru?”.
Steaua a schimbat antrenorul. Ei şi? E doar al treilea în sezonul ăsta, pînă la performanţa colosală a celor 6 din campionatul trecut mai e. Dar n-ar fi bine să pariem că lucrul acesta nu se va întîmpla. 11 etape? Atîtea au mai rămas de jucat. Vi se pare complicat să se întîmple încă 3 înlocuiri în perioada asta? Într-un club unde dubiile nu există, utopia e bine venită. În orice sens am aborda problema. Iar cînd am spus club am vrut doar să fiu gentil cu brandul Steaua, o comoară pe care cei ce o au în stăpînire habar n-au s-o exploateze. E limpede cu cine e egal Steaua în ziua de azi. E o ecuaţie prea simplă, răspunsul e prea clar.
Ceva nu mi-e clar. Ce-i îndeamnă pe unii să aibă mereu telefonul deschis pentru un apel din zona de mai sus? Dar, mai ales, ce-i îndeamnă pe unii să accepte propunerile telefonice?
Luînd-o teoretic, în cazul în care ai fost criogenat timp de 10 ani, de cînd asupra celui mai important brand din sportul românesc s-a abătut această transhumanţă managerială, ai fi tentat să accepţi imediat. Pe ideea “Steaua nu se refuză” ori, dacă vreţi, mai aproape de limita neuronală a unora, “Steaua e un tren care trece o singura dată prin gara vieţii”. Excelentă asta cu “gara vieţii”, trebuie să recunoaşteţi! Criogenia asupra antrenorilor nu s-a brevetat însă la nivel de masă, aşa că şansele să se găsească o astfel