Basarabia, acum Nu stilul, inteles ca armonie exterioara, ar trebui sa ne preocupe, ci gradul de congruenta a limbajului cu intentionalitatea. Cind acesta e nul, limbajul devine firesc, se muleaza perfect pe intentie. Deci, nu o preocupare de stil, ci o preocupare de idee. Deoarece noi, insusindu-ne arta expresiei, am ignorat cu desavirsire arta gindirii. Stiind sa manipulam cuvintele, nu avem habar cum se poate actiona o idee. Trebuie sa meditam intens, sa declansam un efervescent proces launtric, sa germinam in tacere si solitudine pina vom deveni beneficiarii unor idei cu adevarat valabile... "Corectitudinea vorbirii duce in toate la corectitudinea solutiilor", spune undeva Constantin Toiu. De mai mult timp asistam la un spectacol al penibilului: tentati sa exprimam o idee, cuprinsi de febra de a preconiza in ordinea necesitatii, nu facem decit sa ne dam in spectacol. "Cuvintul ce exprima adevarul" ne scapa. Ne alegem, vorba lui Arghezi, cu "matreata unei idei", incapabili fiind de a modela irationalul pina la o forma inteligibila. Rezulta de aici o isterie a incomprehensibilului, care ne recruteaza pe toti. Limba, dintr-o suma de particule aderente reciproc, prin conotatie si etimologie, se transforma intr-un material amorf, viscos ca lutul. Liantul este neputinta, penibila neputinta de a comunica. S-a vorbit cu aplomb despre existenta unor "adevaruri obiective", independente de orice implicatie a spiritului. Dar poate fi oare un adevar "obiectiv", de vreme ce insasi ratiunea verbului a fi presupune, ca un dat aposterioric, viata? Or, viata, chiar in formele ei elementare, inseamna un inceput de subiectivitate. Adevarul, prin urmare, e pus intotdeauna in relatie cu perceptia noastra subiectiva, este - nu fac o descoperire - pururea subiectiv! Si cum ceea ce defineste constiinta umana - entitate subiectiva, evident - este prezenta implicita a unui sistem semiotic