Ioana Gârlea a fost condamnată pentru fapte petrecute în 2004, când potrivit rechizitoriului DNA Alba Iulia, a prezentat în mai multe rânduri documente false, pentru a obţine fonduri europene nerambursabile, în calitate de reprezentant legal al unei firme.
Ioana Gârlea a fost condamnată de Judecătoria Râmnicu Vîlcea, în urmă cu câteva zile, la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o durată de cinci ani.
Despăgubiri civile de 142.000 lei
Prin sentinţa dată de judecători, Ioana Gârlea este obligată să achite către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului 22.684,50 euro, sumă ce repreprezintă finanţarea nerambursabilă obţinută în 2003, prin programul PHARE, ca administrator la SC P&G Production SRL Zlatna. Fostul director de la Sapard trebuie să mai plătească încă 30.771,52 lei, adică cofinanţarea de la bugetul de stat, în cadrul proiectului "Ecoplast“, derulat la Zlatna.
În plus, ar trebui să mai achite încă 5.000 de lei şi 3.000 de euro către alte două părţi din dosar.
Procurorii anticorupţie au demarat ancheta în acest caz la sfârşitul anului 2005, în baza unei sesizări a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, referitoare la un proiect derulat la Zlatna cu fonduri PHARE şi de la bugetul de stat. Principalii protagonişti ai afacerii erau Ioana Gârlea, ca reprezentant al SC P&G Production SRL Zlatna şi Valentin Muntean, ca reprezentant al S.C. Simimpex SRL Alba Iulia.
Potrivit DNA, Ioana Gârlea a obţinut, în 2003, un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 65.803 euro, ca administrator la SC P&G Production SRL Zlatna.
Afaceri cu bidoane de plastic
Conform proiectului, investiţia presupunea cumpărarea unei linii automate de fabricat bidoane şi flacoane din plastic. În rechizitoriu DNA se arată că utilajul de produs recipienţi din plastic prin suflare a fost „schimbat“ cu unul de produs mase