Bachebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, care a fost găsit căzut pe stradă, marţi, a decedat sâmbătă după-amiază, potrivit anunţului celor două cluburi la care a evoluat CSU Atlassib Sibiu şi CSU Ploieşti.
Ploieşteanul Andrei Lefter a încetat din viaţă în această după-amiază, la Spitalul Judeţean Sibiu. Pe această cale, CSU Ploieşti şi toţi cei care l-au cunoscut pe Andrei, foşti coechipieri, antrenori şi suporteri, ţin să transmită sincere condoleanţe familiei îndoliate, în aceste momente grele", se arată în comunicatul de sâmbătă al formaţiei campioane, CSU Ploieşti.
La rândul său, echipa CSU Atlassib Sibiu a transmis un mesaj de condoleanţe.
"CSU transmite condoleanţe familiei îndoliate. CSU Atlassib Sibiu îşi exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a fostului nostru jucător, Andrei Lefter. Ne exprimăm regretul faţă de această grea pierdere a familiei. Transmitem şi noi, pe această cale, sincere condoleanţe şi familiei şi apropiaţilor lui Andrei".
Bachebalistul Andrei Lefter a fost găsit căzut pe stradă, marţi, şi a fost internat de urgenţă în Spitalul Judeţean Sibiu, cu multiple fracturi şi traumatisme craniene.
Un tânăr care locuieşte în căminele studenţeşti din zona în care a fost găsit sportivul marţi şi care a sunat la 112, a declarat că l-a văzut în timp ce era întins pe jos, plin de sânge şi cu cioburi de sticlă în palmă, dar era deja în comă şi nu i-a putut spune ce a păţit.
Potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al CSU Ploieşti, baschetbalistul ar fi căzut de la mare înălţime, în zona căminelor studenţeşti de pe Bulevardul Victoriei din Sibiu.