Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul bloc ALL a fost ieri inaugurat

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 19 decembrie 2007 ·

Primul bloc realizat în municipiul Braşov în sistemul ALL (Agenţia Locală pentru Locuinţe) a fost dat ieri în folosinţă. Este vorba de un bloc construit lângă complexul Magnolia, un bloc cu cinci etaje, cu apartamente de două şi trei camere. Şi, conform contractului încheiat între firma constructoare, Cobco, şi Primăria Braşov, trei din cele 24 de locuinţe realizate au fost date municipalităţii cotă parte pentru terenul şi utilităţile oferite. Aceste trei apartamente, unul cu trei şi două cu câte două camere, vor fi ocupate, în următoarele zile, de trei familii care au fost evacuate din casele naţionalizate. „Am reuşit să oferim, măcar pentru trei familii, un Crăciun fericit şi în casă nouă. În funcţie de cât de repede se vor finaliza şi celelalte blocuri, construite tot în sistem ANL, vom repartiza şi celelalte locuinţe. Iar chiriaşii noştri vor beneficia de o chirie modică, la nivelul celei practicate de RIAL”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Astfel, cele trei familii care se vor muta în zilele următoare în aceste apartamente, vor plăti o chirie de până în 100 de lei pe lună. Blocul finalizat şi dat în folosinţă în aceste zile, împreună cu alte două construite după acelaşi model şi în imediata apropiere, au o parcare comună, subterană, cu 40 de locuri, restul urmând să fie amenajate la suprafaţă. Mai mult, în acest bloc se oferă apartamente cu două camere în suprafaţă de 90 mp (cam cât are un apartament de trei camere într-un bloc vechi), şi apartamente cu trei camere, în suprafaţă de 120 mp. Toate apartamentele finalizate, inclusiv cele date Primăriei, au toate finisajele interioare puse la punct, parchet, gresie, faianţă, centrală termică şi toate obiectele sanitare în băi. Construcţia acestui bloc a început în noiembrie 2006. „Preţul unui metru pătrat de apartament a fost vândut cu 850 de euro. Ne bucurăm că am finalizat investiţia şi acum am depus o no

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 55 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 54 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 51 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°