Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fane Stoica: Mititelu a greşit că a vrut să rămână singur

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 iunie 2011 ·

„Mourinho", în prezent antrenor principal la Milsami Orhei, în Republica Moldova, consideră că actualul patron al Ştiinţei a „păcătuit" când s-a debarasat de aliaţi, dorind să controleze sută la sută Universitatea Fost antrenor la Universitatea Craiova, Ştefan Stoica s-a calificat în Europa League cu echipa de peste Prut, dar recunoaşte că îi este gândul tot la Ştiinţa. - Fane, cum e viaţa în Moldova? - Aşa cum am declarat şi pentru presa de aici, în Basarabia sunt ca la mine acasă. Cu fotbalul a fost bine sezonul acesta, ne-am calificat în Europa League, după ce patru echipe, incluzând-o şi pe a mea, s-au aflat în luptă pentru locul trei, după echipe precum Dacia Chişinău sau Sheriff Tiraspol. Pe 20 iunie, aşteptăm tragerea la sorţi, iar pe 30 iunie jucăm în primul tur. Mi s-a îndeplinit un vis, pentru că de mult timp doream să merg şi eu la război în Europa, un tur, două, trei, câte voi putea. A fost să fie cu Milsami Orhei. Să nu crezi însă că a fost uşor, pentru că şi în Moldova fotbalul s-a ridicat. Sunt echipe cu tradiţie, au început să intre şi aici jucători străini, iar infrastructura este bunicică. - Care e povestea acestei echipe? - Milsami este fosta Viitorul Orhei, care de anul trecut are un nou patron. Un evreu de 23 de ani, care a reuşit să pună pe picioare o echipă competitivă într-un orăşel cu puternice legături româneşti. Oamenii de aici sunt un fel de haiducii Moldovei. Se aseamănă mult cu oltenii, sunt mai drăcoşi. Ruşii nu pot să trăiască aici. Echipa este cazată şi se pregăteşte la Chişinău, un oraş care m-a surprins plăcut. Cu patronul meu am vobit de două ori într-un an, dar banii sunt plătiţi la zi, nu sunt probleme. Nu sunt salarii foarte mari, dar cele care sunt se justifică, nu ca în România. La Craiova, ajunsese un jucător să aibă 40.000 de dolari pe lună. Enorm de mult... - Cum sunt suporterii? - Ne avem ca fraţii. Nu avem gard la stadion

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 2 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°