Echipa care încînta anii trecuţi îşi va reconfigura lotul în vară FC Sevilla a fost una dintre echipele la modă în ultimii ani. În Spania se bătea umăr la umăr pentru titlu cu marile FC Barcelona şi Real Madrid, iar în Europa impunea respect prin cîştigarea a două Cupe UEFA. Devenise o forţă, un fenomen, iar jocul său era frumos şi eficient sub conducerea lui Juande Ramos.
Preşedintele Jose Maria Del Nido nu putea rata şansa să profite şi s-a pus să vîndă din vedete pe bani mulţi. Plecarea lui Juande la Tottenham, în toamna lui 2008, a însemnat o altă lovitură. Slăbită, trupa roş-albă a supravieţuit mai mult din inerţie. Semnele căderii apăruseră însă şi, treptat, Kanoute, Luis Fabiano şi ceilalţi au început să arate tot mai puţin.
Acum s-a ajuns într-un moment de cotitură. În La Liga, FC Sevilla nu se găseşte decît pe locul 7, la 31 de puncte sub liderul FC Barcelona, iar din Europa League tocmai a fost scoasă de FC Porto. Conducerea din "Sanchez Pizjuan" îşi asumă problema. Toţi sînt conştienţi că s-a atins un final de ciclu, că-i nevoie de o schimbare. Sînt jucători care vor să plece, precum Luis Fabiano. Există însă alţii, ca recent sosiţii Rakitici şi Medel, de la care se poate porni la crearea altei echipe, pentru o nouă epocă. Dacă se va merge tot pe mîna lui Gregorio Manzano ori va fi adus alt tehnician, încă nu s-a stabilit.
JUCĂTORI VÎNDUŢI DE FC SEVILLA
Dani Alves (FC Barcelona) - 33 mil. euro
Seydou Keita (FC Barcelona) - 14 mil. euro
Christian Poulsen (Juventus) - 10 mil. euro
Adriano (FC Barcelona) - 9,5 mil. euro
Maresca (Olympiakos) - 3 mil. euro
TROFEE CUCERITE ÎN ULTIMII ANI
2006 - Cupa UEFA
2006 - Supercupa Europei
2007 - Cupa UEFA
2007 - Cupa Spaniei
2007 - Supercupa Spaniei
2010 - Cupa Spaniei
SITUAŢIA ACTUALULUI