In arta, ca si in viata, lucrurile sint departe de a fi corect intocmite sau rezonabil cunoscute. Invocam idealuri, dar acestea sint mereu inaccesibile. Compensam prin recursul la surogate care intretin pe moment iluzia perfectiunii. De multe ori, prejudecatile se substituie atit realitatii, cit si adevarului.

Denuntam adesea prejudecatile, fara sa ne dam seama ca, in fapt, sint nelipsite din mintea noastra. Ce sint acestea? Idei fixe, asumate cu sinceritate, „principii" inflexibile care ne ghideaza inconstient gindirea si actiunea. Nefiind acceptate ca atare - ca prejudecati, asadar -, ele trec drept adevaruri sau presupozitii „necesare", legitimind natura optiunilor personale ori de grup. Sint non-reflexive, dar si refractare oricarei cenzuri interne. De aceea, ele se recunosc mai curind „din afara". Un Dictionar al limbii filosofice, alcatuit de Paul Foulquié si Raymond Saint-Jean, invoca etimologia latina a lui praejudicium - care desemneaza actiunea de „a judeca inainte", de a prezuma, de a formula o judecata prealabila evaluarii corecte. Trei ar fi sensurile presupuse: judecata pronuntata anterior, intr-o cauza analoaga; opinie facuta inainte, dupa consideratii justificind un anumit sentiment de probabilitate; judecata oprita inainte de a-i da o justificare rationala si luata, de obicei, ca eronata. Prejudecata ar putea fi „confortul ignorantei" sau ignorarea voita, cu rol compensatoriu. In acest fel se fixeaza stereotipurile - acele impresii si imagini sablon, simplificate - despre un loc, o institutie, o persoana sau un grup, plecind de la generalizari care ascund nuantele, diferentele sau particularitatile. Alain vedea in prejudecata „ceea ce este judecat inainte de a fi informat". Prejudecatile sint „regii vulgului" sau „ratiunea prostilor" (Voltaire). „Cele mai mari prejudecati" apartin spiritelor mici (Victor Hugo); ele „ocupa o mare parte a spiritu