Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul Pacepa pentru spioni

Publicat in Jurnalul, miercuri 6 august 2008 ·

Al Tsambal Wassal Hussein isi mingiie domol barba cea sura si lunga si din cind in cind mina-i ajunge la sprincenele stufoase si-si smulge cite una intr-o tresarire furioasa. Seful Serviciului de Informatii pentru Orientul Mijlociu al Al-Qaida e singur in luxosul sau apartament din Arabia Saudita, tara lui de bastina, si coace o noua operatiune. Cind Ben Laden l-a luat pe linga el, fiindca taica-sau, mort in razboiul cu sovie-ticii, fusese prieten la catarama cu Ossama, nimeni nu-i ursea un asa viitor. Dar el, destept, ager si deosebit de ambitios, a fost deosebit de feroce si perseverent. Intii s-a infiltrat, pe banii Al-Qaida, in Occident, a studiat stiintele economice la o prestigioasa universitate a Vestului, s-a lansat in speculatii pe bursa, a facut comert cu orez de-acasa pentru arabii care traiesc in Occident. Uite asa, a inceput sa cunoasca o multime de oameni si de locuri, l-au fascinat porturile si aeroporturile, a vinturat trei continente ca pe propriile buzunare.

Al Tsambal Wassal Hussein îşi mîngîie domol barba cea sură şi lungă şi din cînd în cînd mîna-i ajunge la sprîncenele stufoase şi-şi smulge cîte una într-o tresărire furioasă. Şeful Serviciului de Informaţii pentru Orientul Mijlociu al Al-Qaida e singur în luxosul său apartament din Arabia Saudită, ţara lui de baştină, şi coace o nouă operaţiune. Cînd Ben Laden l-a luat pe lîngă el, fiindcă taică-său, mort în războiul cu sovie-ticii, fusese prieten la cataramă cu Ossama, nimeni nu-i ursea un aşa viitor. Dar el, deştept, ager şi deosebit de ambiţios, a fost deosebit de feroce şi perseverent. Întîi s-a infiltrat, pe banii Al-Qaida, în Occident, a studiat ştiinţele economice la o prestigioasă universitate a Vestului, s-a lansat în speculaţii pe bursă, a făcut comerţ cu orez de-acasă pentru arabii care trăiesc în Occident. Uite aşa, a început să cunoască o mulţime de oameni şi de lo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 12 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 4 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 4 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 3 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 5 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°