Alegerile pentru desemnarea unui nou patriarh al Romaniei au aratat ca in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane exista doua curente mari, cel traditionalist si cel modernist, precum si o serie de ierarhi, suficient de numerosi incat sa incline balanta in cadrul Sfantului Sinod, dar care nu sunt afiliati nici unei grupari.
In mod gresit, cei mai multi dintre comentatorii evenimentelor au amestecat lucrurile si au opus curentul traditionalist celui ecumenic. In realitate, nu a existat nici un fel de curent ecumenic in cadrul Sfantului Sinod, ci doar unul care milita pentru modernizarea Bisericii, in opozitie cu cel care miza pe traditie.
Practic, nici unul dintre candidati nu a vorbit despre relatia viitoare cu Biserica Catolica sau cu cultele protestante. Nici unul nu a vorbit despre relatia dureroasa cu Biserica Greco-Catolica, martirizata in anii comunismului cu concursul multor ierarhi ortodocsi. Biserica Ortodoxa a fost atat in centrul, cat si la periferia structurii de idei construite de cei doi candidati.
Poate ca aici se afla cheia votului dat de Colegiul Electoral Bisericesc. Multi dintre laicii care au compus acest organism nu ii percep pe catolici sau pe protestanti ca niste dusmani, ci drept aliati in confruntarea cu neopaganismul culturii occidentale ori cu fundamentalismul islamic. In contextul relatiilor tensionate dintre ortodocsii si greco-catolicii din Transilvania, multi dintre ei au inclinat spre Daniel, perceput drept mai moderat decat mitropolitul Bartolomeu. Cum dialogul dintre ortodocsi si greco-catolici a fost intrerupt de mai multa vreme de partea ortodoxa, aceasta stare de lucruri nu a fost in avantajul mitropolitului din Cluj.
De asemenea, faptul ca mitropolitul Bartolomeu a refuzat convocarea la CNSAS nu a cazut deloc bine celor care doresc o purificare morala a Bisericii Ortodoxe. Un alt punct care i-a daunat alegerii ierar
