Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litteris et virtuti

Publicat in Romania Literara, miercuri 22 noiembrie 2000 ·

Heidegger socotea că la baza instituţiilor de învăţămînt europene stă principiul lui Leibniz, nihil est sine ratione, nimic nu e fără (un) temei. Pentru Colegiul "Andrei Şaguna" din Braşov, formula Litteris et virtvti, scrisă în fastuoasa sală festivă a şcolii a funcţionat ca temei şi principiu călăuzitor: învăţămînt, studiu şi valoare, merit. Cuvintele latineşti şi decoraţia sălii (primul ei pictor a fost, în 1862, Iosef Clement) au păstrat, chiar în anii limbajului de lemn, ceva din entuziasmul adevărat al întemeietorilor şi din încrederea lor în carte. Că zidurile şcolii care domină partea de sus a Braşovului păstrează amintiri vechi am simţit-o atunci cînd am fost elevă "la Şaguna". Deşi comunismul nu lăsa nimic nepervertit (am prins reforma prin care liceele de cultură generală s-au transformat în semi-industriale), la Şaguna domina încă un spirit liberal şi o remarcabilă lipsă de compromis în privinţa formării culturii generale. Indiferent spre ce facultăţi se îndreptau, şaguniştii făceau (fac) parte dintr-o familie spirituală în care Grundul cultural, umanist sau ştiinţific, reprezintă un spaţiu comun, o modalitate de recunoaştere.

La 30 noiembrie, de Sfîntul Andrei, se sărbătoreşte, prin reluarea tradiţiei interbelice, ziua Colegiului "Andrei Şaguna", care anul acesta împlineşte 150 de ani sau, mai bine zis, de promoţii. Cu 25 de ani în urmă, directorul de atunci al şcolii, Prof. Toma Simion, reuşise să obţină ca numele "Liceului nr. 1" să redevină "Andrei Şaguna" (nume prohibit ani de-a rîndul, pentru că Şaguna a fost mitropolit). Acum Dl Toma Simion are o altă surpriză, nu numai pentru şaguniştii de ieri şi de azi, ci şi pentru toţi cei interesaţi de istorie şi de cultură: Monografia Colegiului Naţional "Andrei Şaguna". Poate că sînt subiectivă (şi cum aş putea să nu fiu astfel?), dar am citit masiva carte pe nerăsuflate, de la tabelul celor 48

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 50 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°