Heidegger socotea că la baza instituţiilor de învăţămînt europene stă principiul lui Leibniz, nihil est sine ratione, nimic nu e fără (un) temei. Pentru Colegiul "Andrei Şaguna" din Braşov, formula Litteris et virtvti, scrisă în fastuoasa sală festivă a şcolii a funcţionat ca temei şi principiu călăuzitor: învăţămînt, studiu şi valoare, merit. Cuvintele latineşti şi decoraţia sălii (primul ei pictor a fost, în 1862, Iosef Clement) au păstrat, chiar în anii limbajului de lemn, ceva din entuziasmul adevărat al întemeietorilor şi din încrederea lor în carte. Că zidurile şcolii care domină partea de sus a Braşovului păstrează amintiri vechi am simţit-o atunci cînd am fost elevă "la Şaguna". Deşi comunismul nu lăsa nimic nepervertit (am prins reforma prin care liceele de cultură generală s-au transformat în semi-industriale), la Şaguna domina încă un spirit liberal şi o remarcabilă lipsă de compromis în privinţa formării culturii generale. Indiferent spre ce facultăţi se îndreptau, şaguniştii făceau (fac) parte dintr-o familie spirituală în care Grundul cultural, umanist sau ştiinţific, reprezintă un spaţiu comun, o modalitate de recunoaştere.
La 30 noiembrie, de Sfîntul Andrei, se sărbătoreşte, prin reluarea tradiţiei interbelice, ziua Colegiului "Andrei Şaguna", care anul acesta împlineşte 150 de ani sau, mai bine zis, de promoţii. Cu 25 de ani în urmă, directorul de atunci al şcolii, Prof. Toma Simion, reuşise să obţină ca numele "Liceului nr. 1" să redevină "Andrei Şaguna" (nume prohibit ani de-a rîndul, pentru că Şaguna a fost mitropolit). Acum Dl Toma Simion are o altă surpriză, nu numai pentru şaguniştii de ieri şi de azi, ci şi pentru toţi cei interesaţi de istorie şi de cultură: Monografia Colegiului Naţional "Andrei Şaguna". Poate că sînt subiectivă (şi cum aş putea să nu fiu astfel?), dar am citit masiva carte pe nerăsuflate, de la tabelul celor 48
