Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Beligan şi Ion Lucian, primii « rinoceri » care vor inaugura Teatrul Eugen Ionescu

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Radu Beligan, Sanda Toma, maestrul Ion Lucian sau Marie France Ionesco, fiica lui Eugen Ionescu sunt numai câţiva dintre invitaţii care vor veni la deschiderea primei stagiuni a teatrului de la Slatina. Cortina primului teatru din Slatina se va ridica în noiembrie, lună dedicată dramaturgului oltean.

În timp ce constructorii dau zor să finalizeze până la sfârşitul lunii octombrie Centrul Cultural Eugen Ionescu şi să nu încaseze penalizarea de 25% din valoarea lucrării, autorităţile au început să organizeze deschiderae complexului. Nume mari ale teatrului românesc vor veni pe cea mai nouă scenă din ţară care îşi va ridica cortina de Zilele Eugen Ionescu, eveniment organizat în fiecare an la Slatina

Rinocerii, după 50 de ani

Directorul teatrului Eugen Ionescu a decalarat că vrea ca acest eveniment să primească atenţia cuvenită. « Vorbim de un teatru nou, făcut cu multe sacrificii şi este un eveniment de importanţă naţională. Vrem să avem invitaţi de seamă şi am propus o serie de 50 de personalităţi, nume mari ale teatrului românesc şi oamemi de cultură, dar şi piese de teatru extraordinare care se vor juca pe scena slătineană », a spus regizorul Mihai Lungeanu.

Acesta vrea să retrăiască alături de actorii mari momentul « Rinocerii, 1960 », când a fost jucată prima dată în ţară piesa ionesciană « Rinocerii », animale care simbolizau regimul comunist. După aceea, scriitorul a fost interzis în România. « Vreau să aduc o parte din actorii care au jucat în Rinocerii, în 1960, la Teatrul Naţional de Comedie. A fost prima piesă a lui Ionescu care s-a jucat în ţară şi au fost nume mari ca Radu Beligan sau Sanda Toma, Ion Lucian. Aş vrea să îi aduc după 50 de ani, la Slatina, la deschiderea Teatrului Eugen Ionescu », a spus Lungeanu.

Oamenii aşteaptă cu interes deschiderea complexului la care se lucrează de un an şi jumătate. « Slatina avea ne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 23 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 18 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 42 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°