În secolul XIX şcolile din Timişoara apar (şi) din iniţiative private. Una dintre ele o găsesc consemnată în fişa 3434. Ciudăţenia este dată de faptul că şcoala era protestantă într-un oraş predominant catolic – asta din ucazuri ale începutulului guvernării habsburgice. Prin urmare „în 1847 a fost înfiinţată Şcoala gimnazială evanghelic-protestant. În 1848-49 şcoala îşi închide cursurile“. După cum se poate vedea, şcoala este un mai nimic didactic. Cu mult mai mulţi sorţi de izbîndă cetăţeanul Francisc Wieszner înfiinţează o şcoală particulară de comerţ în anul 1863, cu patru ani înaintea a ceea ce nemţii vor numi Ausgleich iar ungurii Kiegyezés. Pe româneşte aceleaşi vorbe în sintagma dualismul austro-maghiar. De atunci înainte, iniţiative de felul celor ale lui Franţi vor intra din ce în ce mai mult sub controlul statului maghiar în ideea a ceea ce internetul numeşte Magyarization (also „Magyarisation“, „Hungarisation“, „Hungarization“, „Hungarianization“, „Hungarianisation“). Cu toate acestea, acelaşi Francisc Wieszner „în 1873 înfiinţează o şcoală primară şi o şcoală de comerţ cu 3 clase“. (fişa 3435).

Peste exact 113 ani, în anul în care Diego Maradona strălucea la FIFA World Cup din Mexic, notam la catedră rândurile de mai jos în vreme ce clasa a VI- a B primise un extemporal menit să mă lase în pace să le scriu. Iată rândurile compuse acum aproape două decenii într-un caiet format dictando la o impersonală (şi retorică) persoană a doua singular:

„...ce este dincolo de vizibilul monoton al drumului pe care îl străbaţi spre şcoala de cartier cu copiii sărmani pe care îi dăscăleşti ani în şir de la o catedră peticită”, (...) te plimbi printre şirurile de bănci, încălzeşti aerul încăperii cu aburul răsuflării care ţi se împleteşte în aerul îngheţat cu cel al pruncilor care tocmai scriu ceea ce le-ai dictat ca propunător, cum se obişnu