Fostul presedinte se straduieste din toate puterile sa-si asigure o buna posteritate. Insa anchetele in care este implicat risca sa-i afecteze definitiv imaginea. Pentru liderii politici lipsiti de vocatie democratica, contrazicerea adevarurilor oficiale, unice, reprezinta un sacrilegiu, daca nu o infractiune de-a dreptul. Putine sint lucrurile care ii preocupa si-i streseaza mai tare. Se vede acest lucru cel mai bine la Ion Iliescu, a carui cariera politica a fost dedicata intr-o buna masura apararii versiunii sale asupra acelor portiuni delicate din trecutul Romaniei in care a fost implicat personal: trecutul comunist, revolutia din 1989 si mineriadele. Pentru aceasta a scris carti groase, a tinut discursuri nesfirsite, a semnat "scrisori deschise" kilometrice si a contrazis stropsit pe oricine indraznea sa-i puna la indoiala povestea. Pentru aceasta, guvernele pe care le-a patronat au tinut sub cheie arhivele, au cautat sa controleze autoritar televiziunea si cit s-a putut din presa scrisa, au blocat actiuni in justitie care vizau trecutul iliescian, au epurat institutii, au facut presiuni asupra lumii intelectuale si a sistemului de invatamint etc. In acelasi scop au fost inventate institutii precum Institutul National pentru Studiul Totalitarismului sau Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Ultimul a fost implicat chiar recent intr-un caz de cenzura, dupa ce Bogdan Murgescu, membru al Consiliului stiintific, a incercat sa publice sub egida Institutului o culegere de studii care nu confirmau versiunea asupra revolutiei din 1989 instituita de Ion Iliescu (pina la urma a fost publicata la editura "Polirom").

Ion Iliescu a inceput sa-si construiasca posteritatea inca din anii '90, iar acum, la apusul carierei politice, aceasta a devenit principala sa preocupare. Cele mai multe din discursurile din ultima perioada sint dedicate evenimentelor din trec