Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune cazul Pussy Riot despre Rusia. Dacă ele au avut curaj să-şi exprime părerea despre statul rus, atunci comunităţile internaţionale ar trebui să facă acelaşi lucru

Publicat in Antena 3, sâmbătă 18 august 2012 ·

Nu există un drept uman de bază care să îţi permită să dai buzna într-o biserică pentru a face o declaraţie politică, să sari pe altar şi să strigi obscenităţi. Dar, în mod sigur, nu există nici dreptul de a-ţi pierde libertatea pentru asta, chiar dacă actul în sine este unul ofensator. Dar exact asta s-a petrecut vineri, când cele trei membre ale Pussy Riot au fost condamnate la 2 ani de închisoare.

Aşa îşi începe articolul publicat pe CNN Rachel Denber, director adjunct al Human Rights Watch, divizia pentru Europa şi Asia Centrală. Aceasta dezbate pe larg cazul celor trei membre ale trupei Pussy Riot.

"Monitorizez de 20 de ani drepturile omului în Rusia şi nu m-am întâlnit niciodată până acum cu un caz similar cu cel al fetelor de la Pussy Riot. Vorbesc aici despre atenţia acordată cazului de către mass media, precum şi de acţiunile de susţinere din întreaga lume.

Imaginea celor trei fete puse faţă în faţă cu sistemul judiciar inexorabil şi cu statul tiranic rusesc le-a arătat vest europenilor ceea ce este în neregulă cu drepturile umane din Rusia.

Cazul Pussy Riot a aruncat o lumină nefastă asupra libertăţii de exprimare din Rusia post-sovietică. În timpul erei sovietice, drepturile omului nu erau deloc respectate în Rusia. Chiar şi după aceea, situaţia nu a fost una normală, ci chiar mai greu de desluşit. Însă diavolul se găseşte în detalii.

Este incredibil de greu să demonstrezi implicarea oficialilor în bătăile pe care le primesc jurnaliştii de investigaţie şi activiştii pentru drepturile omului. Guvernul nu reduce pur şi simplu la tăcere grupurile care luptă pentru dreturile omului, dar încearcă să le marginalizeze, să le umilească şi să le pună la pământ prin birocraţie, acuzaţii false şi ameninţări. (...)

Dacă cele trei tinere din cuşca acuzaţilor au avut curaj să-şi expri

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 42 minute
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°