Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi al turismului, vrea să promoveze destinaţia turistică România printr-un parteneriat cu Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, cu 500 mil. utilizatori.
"Colaborarea dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi Facebook va consta în elaborarea unei strategii de comunicare integrate de social media (new media), stimularea dezvoltării programelor turistice româneşti prin adoptarea celor mai noi inovaţii din industria internetului", au transmis reprezentanţii ministerului, adăugând că această colaborare va implica şi organizarea unor sesiuni de training pentru angajaţii ministerului şi reprezentanţi ai industriei de turism din România în vederea folosirii noilor medii pentru promovarea destinaţiilor.
Oficialii MDRT nu au oferit informaţii legate de suma alocată pentru această colaborare şi au transmis că se află abia în faza de stabilire a unor obiective şi a unui plan de acţiune. Reţeaua de socializare Facebook a lansat recent noi aplicaţii pentru site precum indicarea locului în care se află utilizatorii, cu scopul de-a atrage mai multă publicitate. Veniturile din publicitate ale companiei se vor ridica la 1,4 miliarde de euro anul acesta, potrivit Bloomberg.
"Sper ca această iniţiativă (...) să se traducă în creşterea numărului de turişti şi în poziţionarea României pe piaţă printr-un brand turistic puternic", a declarat Elena Udrea (desen). Strategia de promovare a României cu ajutorul Facebook va fi finalizată în decembrie anul acesta, iar campania de promovare va începe din primăvara anului viitor, potrivit reprezentanţilor MDRT. Blake Chandlee, vicepreşedintele şi directorul comercial pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa al companiei Facebook, a declarat că a mai colaborat şi cu alte autorităţi naţionale din turism, însă colaborarea