Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mutarea” lui Prigoană ne-ar lăsa fără 250 de milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 ianuarie 2010 ·

O postare pe blog a PSD-istului Adrian Năstase i-a adus ieri aminte PDL-istului Silviu Prigoană că a promis că-i va scoate afară din Palatul Parlamentului pe aleşi şi-i va caza într-un spaţiu mai mic. Sursa: Codrin Prisecaru

Prigoană n-a ratat niciun microfon al niciunei televiziuni, anunţând că, în cel mult două săptămâni, va depune un proiect de lege prin care „parlamentul unicameral” va avea sediul, în trei ani, în clădirea pregătită pentru Biblioteca Naţională pe bulevardul Unirii.

„Acolo nu a fost niciodată Bibliotecă Naţională, a fost o clădire construită de Ceauşescu în vederea creării unei biblioteci. Ea a rămas în paragină de 20 de ani, acum a început într-un avânt pionieresc Ministerul Culturii să facă investiţie de 64 de milioane de euro, aşa-numitul mall-cultural, dar eu cred că 300 de deputaţi sau senatori sau cum va fi în unicameral au loc acolo, în clădirea aceasta, iar această minunată clădire să aducă plusvaloare poporului român”, a susţinut deputatul PDL.

„Plusvaloarea” lui Prigoană ar putea veni de la transformarea Casei Poporului într-un uriaş mall, mai ales că deja „există nişte discuţii avansate cu companii de entertainment care se ocupă de aşa ceva”.

„Am vorbit eu cu nişte băieţi, dar bineînţeles va fi o licitaţie internaţională”, a precizat el.

Problemele Bibliotecii Naţionale

Ideea lui Prigoană este însă departe de a avea şanse de a se pune în practică. Mai ales pentru că schimbarea destinaţiei sediului Bi bliotecii Naţionale ar atrage auto mat şi pierderea împrumutului de aproape 250 de milioane de euro contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) nu numai pentru acest obiectiv, ci şi pentru restaurarea mai multor instituţii de cultură din ţară.

O altă problemă ar fi că sediul în care fucţionează în prezent Biblioteca Naţională a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 47 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 26 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°